Secretarul general al NATO anticipează o iarnă grea şi un război de uzură în Ucraina
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat marţi la summitul ”Platformei Crimeea” că se aşteaptă la o iarnă ”grea” şi la un ”război de uzură” în Ucraina, astfel că le-a cerut aliaţilor să ”rămână alături de Ucraina atât timp cât va fi necesar” în faţa invaziei ruse, relatează agenţia EFE.
”Se apropie iarna şi va fi una grea. Ceea ce vedem acum este o bătălie de uzură. Aceasta este o bătălie a tenacităţii, a logisticii. De aceea trebuie să susţinem sprijinul faţă de Ucraina pe termen lung pentru ca aceasta să rămână o naţiune suverană şi independentă”, a indicat Stoltenberg.
”Preşedintele (rus Vladimir) Putin a crezut că poate zdrobi poporul ucrainean şi forţele sale armate, diviza naţiunile noastre democratice, dicta altora ce să facă. S-a înşelat”, a susţinut secretarul general al NATO în discursul său în care a menţionat de asemenea sprijinul militar considerabil oferit Ucrainei de statele Alianţei.
El a vorbit în cadrul celui de-al doilea summit al ”Platformei Crimeea”, desfăşurat în ajunul Zilei Independenţei Ucrainei şi la care au participat online oficiali din circa 50 de ţări.
Primul summit a fost organizat anul trecut la aceeaşi dată la iniţiativa preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care a anunţat atunci că ţara sa a dezvoltat o ”strategie de dezocupare” a peninsulei anexate de Rusia în 2014, dar ”Ucraina singură nu va putea niciodată să readucă înapoi Crimeea, vom avea nevoie de un sprijin eficient la nivel internaţional” în vederea ”eliberării” ei.