Secretarul general al PNL spune că riscul de infectare cu noul coronavirus în ziua votului este „aproape de zero”
Secretarul general al PNL, deputatul Robert Sighiartău, dă asigurări că votul care are loc, duminică, se desfășoară în condiții de siguranță și spune că riscul de infectare cu noul coronavirus „este aproape de zero”.
„Vreau să felicit instituţiile statului care au organizat alegerile, riscul de infectare este aproape de zero. Sunt foarte bine organizate secţiile, există dezinfectanţi, există distanţă. S-a mărit numărul de secţii, la fel spaţiile sunt mult mai mari, deci din acest punct de vedere chiar vreau să îi asigur pe cetăţeni că pot vota în siguranţă şi că sunt în siguranţă în momentul în care participă la acest proces de vot. De asemenea, îi îndemn să vină la vot, pentru că alegerile locale sunt extrem de importante pentru viitorul comunităţilor şi al familiilor lor şi este important să venim într-un număr cât mai mare la aceste alegeri, pentru ca primarul care va ieşi să aibă legitimitate şi să poată face lucruri bune pentru cetăţenii lui”, a declarat, pentru Agerpres, Robert Sighiartău, la ieşirea din secţia de votare din municipiul Bistriţa la care a fost arondat.
Citește și
- Analiștii politici așteaptă o prezență la vot de doar 35% – 40%. Până la ora 8.00 au votat 1,
- 8% dintre români
- Primarul din Botoșani, primul la vot la secția la care este arondat
- Aurelian Bădulescu, candidatul PSD la Primăria Sectorului 3, a votat la Liceul Tehnologic Dacia din Sectorul 4
- Premierul a stat coadă pentru a vota