Sector 6: Un număr de 110 treceri de pietoni din zone sensibile vor fi supraînălţate, suprailuminate sau retrasate
Un număr de 110 treceri de pietoni, în special cele din preajma unităţilor de învăţământ, vor fi supraînălţate, suprailuminate şi retrasate, informează Primăria Sectorului 6.
Majoritatea lucrărilor vor fi gata până la finalul săptămânii.
„Pentru că în doar câteva zile începe noul an şcolar, pentru că ţinem la siguranţa copiilor, părinţilor, bunicilor şi a tuturor locuitorilor, Primăria Sectorului 6, prin Biroul de Mobilitate Urbană, a început marcarea şi modernizarea trecerilor de pietoni din zonele „sensibile”, în special pe cele din preajma unităţilor de învăţământ. 110 „zebre” vor fi supraînălţate, suprailuminate şi retrasate”, informează primăria.
Joi seara a început marcarea a 48 de treceri de pietoni din 28 de locaţii. Unele sunt simple, cu vopsea albă, altele colorate, cu alb pe fundal roşu (în proximitatea şcolilor). Lucrările se desfăşoară pe timpul nopţii şi au ca termen de finalizare 2 septembrie.
Un al doilea tip de treceri de pietoni sunt cele supraînălţate (cu 5 centimetri), pentru a forţa şoferii să încetinească. Lucrările au început marţi, 30 august, la 5 treceri, dar alte 19 sunt în curs de avizare.
Trecerile suprailuminate sunt în număr de 38, în 20 de intersecţii, fie în proximitatea şcolilor, fie în zone cu risc ridicat din punct de vedere al siguranţei. Alte puncte criminogene au fost sugerate Primăriei Sectorului 6 de către Brigada Rutieră, după ce acolo au avut loc cel puţin trei accidente grave din aceeaşi cauză, în decurs de 5 ani. Termenul de finalizare al amenajării acestor treceri de pietoni este 25 octombrie. Suprailuminarea constă în montarea a 2-4 proiectoare cu led deasupra trecerii, pe un stâlp în formă de L întors. În zonele unde nu există astfel de stâlpi se vor ataşa nişte console pe stâlpii de electricitate existenţi, iar pe acestea se pun proiectoarele care luminează atât trecerea, cât şi trotuarul.