Şedinţă CGMB: Reabilitarea Parcului Carol I şi un stimulent financiar pentru personalul TESA din spitale, pe ordinea de zi
Consilierii generali ai Capitalei se vor întruni în şedinţă miercuri, de la ora 10,00, pe ordinea de zi figurând 48 de proiecte de hotărâre, care vizează, printre altele, reabilitarea Parcului Carol I, consolidarea şi amenajarea Pinacotecii Bucureşti şi acordarea unui stimulent financiar de 20% pentru personalul TESA din spitalele administrate de PMB.
* Primăria Capitalei urmează să reabiliteze Parcul istoric Carol I, conform unui proiect aflat pe ordinea de zi a şedinţei. Documentaţia de avizare a lucrărilor de reabilitare peisagistică prevede o investiţie totală de 47.627.248 lei, TVA inclus. Durata de realizare este estimată la 36 de luni. Parcul – cu o suprafaţă totală de 293.702 metri pătraţi – este înscris în Lista Monumentelor Istorice 2015 Bucureşti, iar terenul este administrat de ALPAB.
* Consilierii municipali vor dezbate şi un proiect care prevede consolidarea, amenajarea interioară, reparaţii ale faţadelor şi refacerea instalaţiilor la Pinacoteca Bucureşti, din strada Lipscani nr. 18-20. Conform indicatorilor tehnico-economici, lucrările vor avea o valoare totală de 49.671.265 lei, iar durata de execuţie este estimată la 21 de luni, dintre care trei luni pentru proiectare şi 18 luni pentru execuţia lucrărilor de intervenţie. Potrivit referatului de aprobare, imobilul este clasificat ca monument istoric de clasa A şi face parte din zona protejată 27 – nucleul monumental zona Stavropoleos, subzona Cp4, cu un regim de înălţime S+P+2E+Pod.
* Primăria Capitalei ar putea încheia un acord de cooperare cu Federaţia Română de Gimnastică în vederea finanţării şi realizării evenimentului sportiv „Regal al Gimnasticii la Bucureşti”. Bugetul total estimat pentru desfăşurarea evenimentului este de 780.365 lei, din care valoarea de 304.785 lei va fi suportată de Federaţia Română de Gimnastică, iar Municipiul Bucureşti urmează să sprijine financiar programul cu 475.580 lei. Evenimentul va avea loc în perioada septembrie-octombrie.
* Societatea de Transport Bucureşti STB SA ar putea efectua Testul Investitorului Privat Prudent, în vederea majorării capitalului social cu 301.644.000 lei. Potrivit referatului de aprobare, prin o serie de adrese înregistrate la Primăria Capitalei, STB a anunţat necesitatea majorării capitalului social, în vederea realizării unor investiţii, reparaţii şi lucrări pentru creşterea atractivităţii serviciului public de transport local de călători. Majorarea capitalului social ar urma să se facă prin emisiunea de noi acţiuni, cu aport în numerar în cuantum de 301.644.000 lei. Municipiul Bucureşti, prin Consiliul General, ar urma să participe cu suma de 301.304.500 lei, iar judeţul Ilfov, prin Consiliul Judeţean Ilfov, cu suma de 339.500 lei.
* Personalul TESA şi de deservire, precum şi directorul financiar-contabil din spitalele administrate de ASSMB ar putea beneficia de un stimulent financiar în cuantum de 20% lunar din salariul brut. Finanţarea stimulentului va fi asigurată din bugetul propriu al Municipiului Bucureşti, de către Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, prin transfer către unităţile sanitare publice aflate în administrarea acesteia. ASSMB are în administrare 19 spitale. Acordarea stimulentului va fi la latitudinea managerului unităţii sanitare, cu încadrarea în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetul de venituri şi cheltuieli al fiecărei unităţi sanitare.
* Trotuarele care se află la distanţe mai mici de 100 de metri de spitale, instituţii publice, parcuri şi pieţe vor trebui accesibilizate pentru persoanele în scaun cu rotile, în decurs de un an. Inventarierea trotuarelor care nu respectă aceste prevederi se va face în termen de 45 de zile de la adoptarea hotărârii.
* Consiliul general al Capitalei va dezbate şi proiectul care prevede creşterea taxei speciale pentru promovarea turistică de la 0,5% la 2% din tariful de cazare, în anul 2023. Taxa specială va fi încasată de către: hoteluri, hoteluri-apartament, hosteluri, moteluri, vile turistice, cabane turistice, bungalow-uri, sate de vacanţă, campinguri, popasuri turistice, căsuţe tip camping, apartamente şi camere de închiriat în locuinţe familiale, nave fluviale şi maritime inclusiv pontoane plutitoare, pensiuni turistice şi alte unităţi cu funcţiune de cazare turistică. Aceste unităţi vor vărsa taxa colectată la bugetul local al sectorului, iar sumele încasate vor fi livrate lunar la bugetul Municipiului Bucureşti.
* Pe ordinea de zi figurează şi un proiect de rectificare bugetară prin care sunt alocaţi 11,3 milioane lei pentru realizarea exproprierilor necesare execuţiei etapei a doua a proiectului ‘Străpungere Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu’. Primarul general, Nicuşor Dan, a anunţat că etapa a doua presupune lărgirea la trei benzi pe sens a străzii Iuliu Haţieganu, între pasajul peste Dâmboviţa şi Calea Vitan, pe o lungime de 1,3 kilometri.
* Un proiect care ar putea fi introdus pe ordinea de zi suplimentară vizează identificarea prin microcip, înregistrarea în RECS şi sterilizarea gratuită a maximum 5.000 de câini de rasă comună, aflaţi în proprietatea persoanelor fizice. Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) va fi împuternicită să achiziţioneze serviciile în acest sens. Prin program se subvenţionează identificarea prin microcip, înregistrarea în RECS şi sterilizarea gratuită a câinilor de rasă comună, cu deţinător de pe raza municipiului Bucureşti, în limita plafonului stabilit, după principiul primul venit – primul servit