17:47, 28.11.2024 • SOCIAL
Ședință de Guvern de la ora 16:00. Sunt așteptate decizii financiare importante
Guvernul condus de Florin Cîțu se reuneşte luni în şedinţă, principala temă aflată pe agendă fiind proiectul de ordonanţă de urgenţă privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale.
Acesta include decizii care să permită îndeplinirea, în cel mai scurt timp, în noua structură, a activităţii Guvernului şi a ministerelor, precizează Executivul.
Proiectul este promovat ca urmare a Hotărârii Parlamentului nr. 31/2020 pentru acordarea încrederii Guvernului, publicată în Monitorul Oficial.
De asemenea, sunt așteptate decizii legate de majorarea salariului minim pe economie, a creșterii alocațiilor pentru copii și a prelungirii unor măsuri de sprijinire a economiei, printre care și IMM Invest.