Ședință de Guvern vineri, 28 iunie. Stabilirea datei prezidențialelor lipsește cu desăvârșire de pe agendă

Publicat: 28 iun. 2024, 07:34, de Corina Oprea, în POLITICĂ , ? cititori
Ședință de Guvern vineri, 28 iunie. Stabilirea datei prezidențialelor lipsește cu desăvârșire de pe agendă

Ședință de Guvern vineri, 28 iunie, de la ora 09.00, la Palatul Victoria. Deși toată lumea se aștepta, având în vedere presiunea tot mai mare în acest sens, pe agenda cu subiecte nu se regăseşte proiectul de Hotârâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidențiale.

Subiectele de la ședința de Guvern

Executivul a transmis, joi seară, agenda oficială pentru ședința de vineri, care include multiple proiecte de hotărâri și memorandumuri, dar omite proiectul legat de data alegerilor prezidențiale. În lipsa unei decizii urgente, scrutinul nu va putea fi organizat în septembrie, ceea ce ar complica și mai mult planurile politice ale principalelor partide.

Disensiunile dintre PSD și PNL au ieșit la iveală și marți, 25 iunie, când liderii celor două formațiuni nu au reușit să ajungă la un consens. PSD insistă pentru organizarea primului tur de scrutin pe 15 sau 29 septembrie, în timp ce PNL preferă o dată intermediară în octombrie sau, în cel mai rău caz, termenele constituționale din 10 și 24 noiembrie.

Premierul Marcel Ciolacu a solicitat, în urmă cu o săptămână, ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, să pregătească proiectul de Hotărâre de Guvern pentru alegerile prezidențiale, subliniind preferința pentru datele de 15 sau 29 septembrie.

În pofida acestei solicitări, proiectul nu a fost inclus pe ordinea de zi. Deși liderii politici anunțaseră inițial că discuțiile vor fi reluate în cadrul ședinței de vineri, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi că această întâlnire nu a fost convocată.

La ședința de azi vor fi dezbătute, printre alte analize și memorandumuri, și proiecte de legi și de ordonanță de urgență.

I.    PROIECTE DE LEGI
1.    PROIECT DE LEGE pentru aprobarea contului general anual de execuţie a bugetului de stat, a contului anual de execuţie a bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi a contului general anual al datoriei publice aferente anului 2023
2.    PROIECT DE LEGE pentru aprobarea contului general anual de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023 şi a contului general anual de execuţie a bugetului asigurărilor pentru şomaj pe anul 2023
3.    PROIECT DE LEGE privind rezilienţa entităţilor critice, precum şi pentru modificarea unor acte normative

II.    PROIECTE DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ
1.    PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind unele măsuri pentru desfășurarea activităților integrate aferente emiterii și transmiterii deciziilor privind recalcularea pensiilor din sistemul public de pensii
2.    PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru aprobarea modalităţii de organizare şi desfăşurare a concursului de recrutare pentru ocuparea funcţiilor publice specifice cu statut special vacante/temporar vacante de inspector de muncă şi inspector social din cadrul instituţiilor publice aflate în subordinea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale
3.    PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ
4.    PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc
5.    PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023 şi a Legii învăţământului superior nr. 199/2023
6.    PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea şi completarea unor acte normative în scopul creşterii siguranţei rutiere
7.    PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului
8.    PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru înființarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul resurselor minerale, petrolului și stocării geologice a dioxidului de carbon
9.    PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru aprobarea unor măsuri temporare referitoare la salarizarea grefierilor şi a altor categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, a personalului de instruire propriu şi a personalului de instruire colaborator din cadrul Şcolii Naţionale de Grefieri