Șef de tren retrogradat după ce a expus că șefa sa din Minister ocupă locurile rezervate CFR
Un conductor de tren a fost retrogradat la funcția de manevrant vagoane, după ce a informat călătorii că locurile rezervate personalului CFR erau ocupate de „șefa sa din Minister”. Incidentul a avut loc pe 13 octombrie 2023, în trenul Inter Regio 1665 pe ruta București – Iași, în contextul supraaglomerării generate de pelerinajul la Sfânta Parascheva.
Conductorul, care avea responsabilitatea vagoanelor 1-6, a cerut legitimațiile de călătorie ale pasagerilor, inclusiv celor aflați pe locurile rezervate personalului CFR. Acolo, a descoperit o șefă din cadrul CFR, care, când a fost întrebată de o călătoare dacă are dreptul să ocupe locurile respective, a replicat că da, fiind „șefa sa din Minister”. Călătoarea a continuat să întrebe dacă „șefa din Minister” are dreptul să ocupe trei locuri pentru ea, geanta și haina sa. De aici, scandalul a generat pentru că alți călători i-au cerut clarificări referitoare la condițiile proaste din CFR.
Câteva stații mai târziu, conductorul a fost chemat la primul vagon, unde a fost mustrat de șefa din CFR pentru presupusa instigare a călătorilor împotriva ei. Incidentul a dus la retrogradarea conductorului pe 7 noiembrie 2023, din funcția de șef de tren la cea de manevrant vagoane, pentru o perioadă de 30 de zile.
Conductorul a contestat decizia în instanță, dar Tribunalul Vaslui i-a respins contestația, considerând că declarațiile sale au contribuit la „știrbirea prestigiului șubred al companiei SNCFR”. Judecătorii au menționat că obligația conductorului era să calmeze nemulțumirile călătorilor, nu să le accentueze prin astfel de afirmații.
Dosarul a fost înaintat Curții de Apel Iași, unde urmează să fie analizat în continuare, cu un prim termen stabilit pentru 7 noiembrie.