Șefa Comisiei Europene se reîntoarce în Republica Moldova. Vizită este destinată negocierilor de aderare a țării la UE
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, este aşteptată pe data de 12 octombrie, la Chişinău, anunțul fiind făcut de reprezentanţii Preşedinţiei Republicii Moldova.
Conform surselor, oficialul european va efectua vizita „pentru a face o trecere în revistă a progresului Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană”.
„Preşedinta von der Leyen va discuta cu preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, şi cu alţi oficiali despre continuarea sprijinului UE pentru Moldova”, au declarat reprezentanţii instituţiei prezidenţiale.
Nu este pentru prima dată când Preşedinta Comisiei Europene merge în Republica Moldova, aceasta a mai fost şi la 1 iunie 2023, când a participat la al doilea summit al Comunităţii Politice Europene, găzduit de Bulboaca.
Republica Moldova a obținut statutul de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană în vara anului trecut. Pentru a demara negocierile efective privind aderarea, Republica Moldova trebuie să îndeplinească cele nouă recomandări formulate de către Comisia Europeană anul trecut. Acestea vizează domenii precum justiția, combaterea corupției și crimei organizate, dezoligarhizarea, reforma administrației publice și a serviciilor publice, gestionarea finanțelor publice, consolidarea rolului societății civile în procesele decizionale și apărarea drepturilor omului.
După un an, Chişinăul a îndeplinit doar trei din cele nouă recomandări. Comisarul european pentru vecinătate şi extindere, Oliver Varhelyi, a menționat că Moldova a făcut progrese importante în ceea ce priveşte respectarea drepturilor omului, dar rămâne restantă pe domeniul justiţiei.
Se așteaptă ca rapoartele de evaluare ale Comisiei Europene pentru Ucraina și Moldova să fie prezentate în săptămânile următoare, iar decizia privind deschiderea negocierilor ar urma să fie luată de liderii europeni la finalul acestui an.