Șefa de cabinet a lui Iohannis, primește, la 41 de ani, bursă de merit de la SNSPA
Unul dintre cei mai apropiați consilieri ai președintelui Klaus Iohannis de la Palatul Cotroceni este, în același timp, și bursier al unei institituții de învățământ superior de stat.
Nicoleta Nicolae-Ioana, vătaful cu bursă al Palatului Cotroceni
La scurt timp după ce Klaus Iohannis a ajuns președintele României, fosta șefă de cabinet a lui Crin Antonescu de la Senat, Nicoleta Nicolae-Ioana, a fost numită consilier de stat la Cabinetul Președintelului României. Practic, Nicoleta Nicolae este șefa de cabinet a șefului statului, devenind astfel vătaful Administrației Prezidențiale. Din această postură, ea este remunerată lunar cu aproape 10.000 de lei, adică vreo 2.000 de euro. Numai că, în timp ce este mâna dreaptă a lui Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, Nicoleta Nicolae, 41 de ani, primește și bursă de merit II de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) București. În ultima declarație de avere ea a menționat că bursa de merit a fost de 9.225 de lei, adică aproape 2.000 de euro. Dar, potrivit CV-ului depus pe site-ul Administrației Prezidențiale dar scris ca un elev de liceu (Nicolae-Ioana) reiese un aspect care este pe lângă lege: fiind absolventă a unei instituții de învâțământ de stat ea nu mai avea dreptul să obțină bursă de merit de la o altă instituție de învățământ de stat. Dar, la Nicoleta Nicolaie merge că deh…e doar vătaful Palatului Cotroceni și la cât tupeu are…!