Șeful ADR: Fără cartea de identitate electronică românii nu vor mai putea călători în străinătate
Președintele Autorității pentru Digitalizarea României (ADR), Octavian Oprea, a declarat în cadrul unei conferințe de presă organizate cu ocazia Zilei Comunicațiilor, Ediția 25, că românii nu vor fi obligați să aibă carte de identitate electronică, însă fără acest document cetățenii nu vor mai putea călători în afara țării.
„Cartea de identitate electronică vine la pachet cu multe alte beneficii. Ea nu va fi obligatorie, pentru că există, din păcate, şi cetăţeni care pun la îndoială modul în care datele sunt stocate, faptul că această carte de identitate electronică le va încălca anumite drepturi, ceea ce nu e adevărat. Lor le vom putea oferi posibilitatea de a fi beneficiarii în continuare a unei simple bucăţi de plastic cu care se vor putea identifica în faţa instituţiilor publice din România, dar nu vor mai putea călători în afara graniţelor ţării”, a declarat şeful ADR.
Adică, pentru călătoriile în afara țarii va fi nevoie de pașaport chiar dacă va fi vorba de state membre al uniunii Europene, în cazul în care nu vor avea noua carte de identitate.
Cartea de identitate electronică va permite oamenilor să interacționeze în format digital cu instituțiile
„Când vorbim despre identitatea electronică, în ultima perioadă s-au speculat foarte multe informaţii mai mult sau mai puţin adevărate în zona publică. Ce e important e că această carte electronică de identitate va putea oferi cetăţeanului român posibilitatea de a interacţiona în format digital cu instituţiile publice şi asta alături de alte două proiecte pe care Autoritatea pentru Digitalizarea României le implementează. E vorba despre nodul eIDAS, care va permite comunicarea datelor dintre instituţiile guvernamentale din România împreună cu toate celelalte instituţii de la nivel european. Practic, identitatea noastră va putea circula în toată Uniunea Europeană şi identitatea celorlalţi cetăţeni europeni va putea fi recunoscută de instituţiile publice din România”, a subliniat Octavian Oprea.
Procesul de identificare electronică va fi completat de platforma software centralizată PSCID, prin care, cu o logare unică, fiecare cetăţean din România poate naviga în orice platformă electronică.
„Ca şi completare a acestui proces de identificare electronică a cetăţeanului român, Autoritatea pentru Digitalizarea României are, în acest moment, în implementare proiectul PSCID, platforma software centralizată de identitate digitală care va acţiona ca poartă unică de intrare în toate platformele de e-Guvernare din România. Mai simplu: aşa cum în momentul de faţă ne logăm cu Facebook şi Gmail într-o platformă privată, ne vom putea loga cu această identitate electronică o singură dată şi vom putea naviga nestingheriţi în orice platformă electronică”, a explicat Oprea.