Şeful ANAF Giurgiu, reținut de DNA. Mihai Sebe e acuzat de trafic de influență
Şeful Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Giurgiu, Mihai Sebe, a fost reţinut de procurorii DNA. Din primele informații, va sta în arest pentru următoarele 24 de ore, sub acuzația de trafic de influență, alături de alți doi suspecți.
Mihai Sebe a fost reținut
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 04 iulie 2024, a suspecților SEBE MIHAI, șef al Administrației Județene a Finanțelor Publice Giurgiu, pentru comiterea a două infracțiuni de trafic de influență, P.S.I. și C.E., oameni de afaceri, pentru comiterea a câte unei infracțiuni de cumpărare de influență.
„În perioada februarie – mai 2024, suspectul Sebe Mihai, în calitatea de mai sus, ar fi pretins, printr-un intermediar (martor în cauză), de la cei doi oameni de afaceri, cercetați în prezenta cauză, suma totală de 30.000 euro, pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra unor funcționarii publici din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală și că-i va determina pe aceștia să nu dispună măsurile legale care se impuneau cu ocazia unor controale efectuate la societățile suspecților P.S.I. și C.E.
În contextul menționat mai sus, suspectul Sebe Mihai ar fi primit, prin același intermediar, suma totală de 21.250 euro (15.000 euro de la suspectul P.S.I. și 6.250 euro de la suspectul C.E.).
Suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală”, se arată în comunicatul DNA.
La data de 05 iulie 2024, după punerea în mișcare a acțiunii penale, cele trei persoane urmează să fie prezentate Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, conform aceluiași comunicat.
În cursul zilei de 04 iulie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în 6 locații situate pe raza județului Giurgiu, reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.