Șeful de facto al Sputnik Moldova, interzis în România pentru următorii 3 ani
Șeful „neoficial” al publicației Sputnik Moldova Iurie Roșca a primit, sâmbătă, interdicția de a intra în România pentru următorii trei ani.
Sputnik Moldova este portalul oficial de propagandă al Rusiei.
„Fraților, calitatea fluidizării transportului și a călătorilor spre România la vama Albița este floare la ureche pe lângă noutatea pe care am primit-o acum câteva minute. Am interdicție de a intrare în Românie pentru trei ani de zile, începând cu septembrie 2020. Motivele, băieții nu sunt obligați să mie le raporteze, așa că, revin acasă, doamne ajută”, a spus Roșca într-o postare video pe Facebook.
Pe documentul prezentat pe rețelele de socializare se arată că motivul interdicției ar fi faptul că Iurie Roșca „nu deține documentația necesară pentru a justifica scopul și condițiile de ședere”.
În ultimii ani, Iurie Roșca s-a ocupat intens de ventilarea propagandei pro-rusești în România, fie fizic în România în cadrul unor conferințe și lansări de cărți, fie prin intermediul Sputnik Moldova, post de radio și website de știri care atacă constant România și Occidentul cu temele specifice propagandei rusești și anti-occidentale, scrie G4Media.
Iurie Roșca este fostul lider al Partidului Popular Creștin Democrat (PPCD) declarat pro-român, dar care a ajuns să se alieze politic cu comuniștii lui Vladimir Voronin în anii 2005. Neoficial, Iurie Roșca coordonează activitatea de propagandă al Sputnik Moldova, unul dintre vârfurile de lance a propagandei rusești în Republica Moldova, cu extensie și în România.