Șeful delegației TVR din Qatar, Cristian Oprean acuzat că a vândut biletele instituției publice la suprapreț
Cristian Oprean, șeful delegației aflate în Qatar, este acuzat că a vândut biletele instituției la suprapreț.Televiziunea a fost atenționată de un român care nu a reușit să intre la meci.
Șeful Departamentului de Achiziții din cadrul Redacției Sport, Cristian Oprean se află în Qatar de la începutul Campionatului Mondial de fotbal, în calitate de „coordonator delegaţie TVR” sau „Team Leader FIFA”.
Această funcție i-ar fi oferit posibilitatea de a accesa contul TVR pe platforma EBU (deținătorul drepturilor de televizare pentru World Cup 2022, în parteneriat cu FIFA), prin care TVR, ca partener oficial pentru România, putea achiziționa cu prioritate un număr de bilete la meciurile turneului final, în zone selecte ale stadioanelor (Tribuna 0, Tribuna 1).
Cristian Oprean ar fi vândut două bilete la semifinala Maroc- Franța cu 1800 de euro, iar cumpărătorul, un cetățean român, l-a denunțat deoarece n-a reușit să intre la meci.
Acesta a trimis un mail pe adresa TVR în care a spus totul:
„Stimați domni,
Cu puțin timp în urmă am achiziționat două bilete pentru Franța – Maroc de la un anume domn Cristi, care s-a recomandat a fi acreditat de TVR la Campionatul Mondial de Fotbal. Mi le-a înmânat într-un plic și am plătit pe ele 1.800 de euro.
Domnul Cristi este înalt și blond, cam la 45 de ani, ușor grizonat și avea numărul de telefon Qatar 00974 5171 3189.
Ne-am întâlnit în fața Hotelului Marriott. Mi-a spus că sunt locuri foarte bune, dar nu le pot folosi, pentru că mi se cer și alte acte la stadion.
Pe bilete se vede clar că costă cam 620 de euro, adică 2.400 de riali. De asemenea, se vede că scrie RoTVR pe ele.
Am de gând să reclam la FIFA acest lucru.
Aveți în foto atașate biletele și, pentru că spun adevărul, îl puteți soma pe domnul Cristi să le arate. A făcut rezervare pentru ele la FIFA și i s-au dat de acolo.
Să vă fie rușine cu asemenea reporteri!
Marian”.