Șeful diplomației europene: „Va fi imposibil să fie scoşi din Kabul toţi afganii care au nevoie de protecţie. Este imposibil. Este inimaginabil. Nu trebuie să spunem poveşti”
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a apreciat că va fi „imposibilă” evacuarea tuturor colaboratorilor afgani ai puterilor occidentale înainte de 31 august, deplângând că măsurile de securitate luate de americani la aeroportul din Kabul împiedică această operaţiune.
Administraţia SUA a fixat data de 31 august pentru retragerea definitivă a forţelor sale din Afganistan şi prevede evacuarea a peste 30.000 de americani şi civili afgani. „Este matematic imposibil‘, a declarat Borrell într-un interviu telefonic acordat sâmbătă France Presse. „Din câte ştiu, americanii nu au anunţat că vor rămâne şi după această dată. Dar se pot răzgândi”, a adăugat el.
„Problema este accesul la aeroport. Măsurile de control şi de securitate ale americanilor sunt foarte puternice. Noi ne-am plâns. Le-am cerut să arate mai multe flexibilitate. Nu reuşim să-i facem să treacă pe colaboratorii noştri”, a mărturisit Borrell. Doar delegaţia UE la Kabul numără în jur de 400 de colaboratori afgani şi familiile lor, pe care a promis că îi va evacua, însă deocamdată doar 150 au ajuns în Spania. „Este vorba despre colaboratori activi. Dar numărul afganilor care au lucrat cu noi în aceşti 20 de ani este mult mai mare”, a subliniat şeful diplomaţiei europene.
Dacă americanii pleacă...
„Kabulul numără două aeroporturi. Aeroportul civil este în mâinile talibanilor şi nu pleacă niciun zbor. Americanii controlează aeroportul militar. Avioanele îmbarcă oamenii care se află pe pistă. În avionul care a sosit la Madrid astăzi, o treime dintre pasageri sunt americani”, a precizat Borrell. „Dacă americanii pleacă, europenii nu au capacitatea militară să ocupe şi să securizeze aeroportul militar, iar talibanii vor lua controlul”, a avertizat el.
Americanii, împreună cu britanicii, au desfăşurat 6.000 de militari pentru a controla aeroportul militar. În acelaşi interviu, Josep Borrell a apreciat ca necesar să se discute cu talibanii. „Dacă vrei să-şi scoţi staff-ul, trebuie să discuţi cu talibanii”, a explicat el. „Toată lumea caută să încheie acorduri cu talibanii. Avem contacte cu talibanii, dar nu cu conducătorii”, a precizat oficialul european, subliniind că „a vorbi nu înseamnă a recunoaşte” mişcarea talibană.
„Însă va fi imposibil să fie scoşi din Kabul toţi afganii care au nevoie de protecţie. Este imposibil. Este inimaginabil. Nu trebuie să spunem poveşti. Există priorităţi. Noi vrem să-i extragem pe cetăţenii noştri şi pe colaboratorii afgani”, a indicat el.