Șeful ONU cere Occidentului să permită exportul de îngrășăminte din Rusia

Publicat: 19 mai 2022, 08:24, de Otilia Caloian, în ECONOMIE , ? cititori
Șeful ONU cere Occidentului să permită exportul de îngrășăminte din Rusia
Sursa foto: Agerpres

Secretarul general al ONU Antonio Guterres a cerut miercuri Rusiei să permită exporturile de cereale ucrainene, iar Occidentului să deschidă accesul îngrăşămintelor ruseşti pe pieţele mondiale pentru a se putea combate eficient criza alimentară globală.

„Rusia trebuie să permită exportul sigur şi securizat al cerealelor depozitate în porturile ucrainene”, a spus secretarul general al ONU într-o reuniune ministerială găzduită de Statele Unite la New York.”Rute alternative de transport” la ieşirea maritimă a acestor cereale, care umplu în special silozurile din Odesa,”pot fi explorate – chiar dacă ştim că acest lucru nu va fi suficient pentru a rezolva problema”, a adăugat el. În acelaşi timp, „alimentele şi îngrăşămintele ruseşti trebuie să aibă acces deplin şi nerestricţionat pe pieţele mondiale”, a cerut Antonio Guterres, transmite AFP.

Aceste îngrăşăminte nu fac obiectul sancţiunilor occidentale decise împotriva Moscovei după invadarea Ucrainei pe 24 februarie, dar achiziţionarea lor ar putea fi blocată de măsurile luate împotriva sistemului financiar rus, potrivit diplomaţilor.

Antonio Guterres negociază pe aceste două subiecte de câteva săptămâni cu Rusia, Ucraina, SUA, UE şi Turcia, care pot ajuta la deminare în apropierea porturilor ucrainene şi pot garanta circulaţia navelor.

„Am speranţă, dar mai este un drum lung de parcurs. Implicaţiile de securitate, economice şi financiare complexe necesită bunăvoinţă din partea tuturor părţilor”, a spus el, refuzând să furnizeze mai multe detalii pentru a nu pune în pericol şansele unui acord.

Potrivit acestuia,”nu există o soluţie eficientă la criza alimentară fără reintegrarea pe pieţele mondiale, în pofida războiului, a producţiei alimentare din Ucraina, precum şi a alimentelor şi îngrăşămintelor produse de Rusia şi Belarus”.

Avertizând asupra „spectrului penuriei globale de alimente în lunile următoare”, Antonio Guterres a subliniat că „dacă nu hrăneşti oamenii, alimentezi conflictele”.

Secretarul general al ONU consideră că războiul din Ucraina a amplificat şi accelerat factorii care contribuie la criza alimentară globală: schimbările climatice, pandemia de COVID-19 şi inegalităţile tot mai mari între ţările bogate şi cele sărace. Criza „ameninţă să împingă zeci de milioane de oameni spre insecuritate alimentară, malnutriţie, foamete” şi „ar putea dura ani de zile”. „În doar doi ani, numărul persoanelor care suferă de insecuritate alimentară severă s-a dublat, de la 135 de milioane înainte de pandemie la 276 de milioane astăzi”, a avertizat el.