Selecționerul Finlandei, înaintea meciului cu România din Liga Națiunilor: „Suntem în faţa unui joc istoric”
Selecţionerul Finlandei, Markku Kanerva (58 de ani), a susţinut o conferinţă de presă în care a prefaţat partida contra României.
”Suntem în faţa unui joc istoric. Într-adevăr, noi nu am reuşit să învingem niciodată până acum, dar acum avem o echipă bună. Şi România are o echipă bună, însă noi vrem să câştigăm şi să ne apropiem de primul loc în această grupă. Din păcate, avem jucători accidentaţi, de aceea sunt mulţi debutanţi, mulţi jucători noi în echipa asta. Am trecut în revistă cu ei tot ce trebuie să facă, am discutat personal cu fiecare jucător, deci sperăm că totul va fi aşa cum am pregătit.
Echipa României este plină de jucători valoroşi, jucători care pot prezenta oricând pericol. Noi ştim asta şi suntem pregătiţi. Nu pot să menţionez un jucător anume. Naţionala României este plină de jucători valoroşi, dar noi ne pregătim pentru asta. Partida de la Bucureşti a decurs după scenariul dictat de naţionala României. Am avut probleme mari, dar am putut să ţinem şi mingea destul de mult. Ştim că şi România vrea să câştige, însă sperăm că în faţa fanilor noştri putem să arătăm forţa noastră, să fim mai energici şi să avem şanse mai bune de a marca.
Stanciu e un jucător cunoscut, îl cunosc. E un jucător foarte bun. Nu ştiu în ce stare este acum, însă vom avea grijă pentru că ştim calităţile lui„, a spus Markku Kanerva.
România va întâlni Finlanda pe 23 septembrie de la ora 21:45, pe Stadionul Olimpic din Helsinki, iar partida cu Bosnia-Herţegovina va avea loc pe 26 septembrie, de la ora 21:45, pe Stadionul Rapid-Giuleşti din Bucureşti. Echipa naţională de fotbal a României ocupă ultima poziţie în Grupa a 3-a din Liga B a Ligii Naţiunilor, cu trei puncte în clasament.