Senatoarea Diana Șoșoacă, propusă spre sancționare în Parlament. „Instigă la ură și haos”
Grupul parlamentar din Senat al PNL solicită tuturor celorlalte grupuri sancționarea senatoarei independente Diana Ivanovici Șoșoacă, motivând că are un comportament deplasat. Apelul este adresat inclusive celor de la Alianța pentru Unitatea Românilor, pe listele cărora a fost aleasă.
Adresa a fost postată de senatoarea liberală Alina Gorghiu: „Prea multe derapaje care pun în pericol buna funcționare a Legislativului. E nevoie de reacție, din partea tuturor senatorilor, la populism, extremism, lipsă de decență, nerespectarea regulamentelor în mod constant. E nevoie de această delimitare. Doar așa putem lucra la creșterea credibilității acestei instituții”, susține senatoarea.
Conform acesteia, adresa a fost depusă marți, în Biroul Permanent al Senatului, de grupul senatorilor PNL.
„Grupul Parlamentar al Partidului Național Liberal vă propune eliminarea unei probleme care se perpetuează de la începutul legislaturii în Parlamentul României: comportamentul necorespunzător, nociv și neregulamentar al doamnei senator Diana Ivanovici Șoșoacă”, se arată în adresa PNL.
Senatoarei independente i se aduc mai multe acuze, de la faptul că nu respectă regulile sanitare până la limbajul folosit.
„Încalcă măsurile sanitare, nu poartă mască de protecție în sala de plen a Senatului, dând în permanență dovadă de iresponsabilitate. Instigă la ură și haos în luările de cuvânt din plenul Senatului, jignește, aduce ofense și grave acuzații neîntemeiate, utilizează discurs homofob, xenofob, extremist. Sunt prea multe derapaje care pun în pericol buna funcționare a legislativului”, se mai arată în adresa grupului PNL.
În cazul în care se vor lua măsuri împotriva sa, ar fi al doilea parlamentar sancționat, după ce deputatul Dan Tanasă (AUR) a primit vineri avertisment scris, după ce l-a înjurat pe holurile Parlamentului pe ministrul Justiției. În mod ironic, Tanasă a anunțat că-și dă demisia, să fie independent și să poată activa în grupul USR.