Senatorul Busuoic acuză practici abuzive ale operatorilor Orange și Telekom
Senatorul Andrei Busuioc se arată total nemulțumit de serviciile oferite de către operatorii de telefonie Orange și Telekom.
Senatorul Andrei Busuioc, din partea AUR, susține într-o interpelară făcută președintelui ANCOM, Vlad Stoica, că a identificat câteva practici abuzive ale operatorilor de telefonie Orange și Telekom, printre care:
– Taxe uriașe pentru utilizarea serviciilor roaming în afara Spațiului Economic European. (”Persona am primit o factură e 760,32 de euro pentru convorbiri efectuate din Republica Moldova, am cerut operatorului Telekom să explice tariful care mi s-a părut nejustificat, nu am primit explicații, ci factura mi s-a redus la 411 lei, dar tot fără justificarea sumei”)
– Modificarea unilaterală a contractelor și majorarea tarifelor pentru serviciile prestate
– Imposibilitatea negocierii contractelor încheiate între Orange și Telekom și clienții finali, prin impunrea clauzelor unilaterale a celor două firme, încălcându-se astfel definiția contractului, de voință a părților.
– Semnal slab în apropierea frontierelor și conectarea automată a serviciului de roaming chiar și pe teritoriul țării
– Comunicarea dificilă, adesea imposibilă, cu operatorii Orange și Telekom
– Cesiunea creanțelor către o firmă (Creditexpress), după întârzieri minore la plata facturilor. Numeroase plângeri dovedesc că această firmă practică hărțuire și șantaj la adresa clienților, fapte ilegale, pedepsite de legea penală.
Creditexpress Financial Services este controlată de un offshore din Olanda, Credit Express Group B.V., iar administratorul este cetățeanul ucrainean Mikhailo Osipchuk, conform Termene.ro.
Răspunsul ANCOM
În răspunsul dat interpelării, ANCOM susține că a primit, în perioada ianuarie 2022 și până în prezent un număr total de 213 reclamații (petiții) cu privire la serviciile utilizate în roaming internațional. Din totalul de 213 reclamații, Autoritatea a primit 79 de reclamații din partea utilizatorilor de servicii de comunicații electronice furnizate de societea Orange România și 64 de reclamații din partea utilizatorilor finali de servicii de comunicații electronice furnizate de societatea Telekom Romania Mobile Communications S.A.
De asemenea, Autoritatea a primit un număr total de 247 de petiții vizând subiectul modificării unilaterale contractuale, dintre care 90 de petiții au venit din partea utilizatorilor Orange și 55 de petiții din partea Telekom Mobile. Autoritatea susține că, potrivit legislației din domeniul comunicațiilor electronice, în care în care și-au prevăzut această posibilitate în contract, furnizorii de servicii de comunicații electronice pot să modifice unilateral contractul încheiat cu utilizatorii finali (tarife, mod de tarifare etc.), fără a cere acordul explicit al acestora, însă furnizorii au obligația să notifice în avans abonații cu privire la intenția lor de a modifica unilateral contractul. De asemenea, furnizorii au obligația să le ofere abonaților un termen de cel puțin 30 de zile de la primirea notificării pentru exercitarea cu bună-credință a dreptului de denunțare unilaterală a contractului, în cazul în care nu sunt de acord cu modificările propuse, fără plata niciunor penalități sau despăgubiri.
În perioada ianuarie 2022 și până azi, Autoritatea a primit un număr total de 29 de petiții care au avut ca obiect roaming-ul involuntar, dintre care 12 petiții au venit din partea utilizatorilor Orange și 16 petiții din partea celor de la Telekom Mobile.