Exclusiv: Edward Dircă (USR) susține că a fost ales nelegal în Consiliul Legislativ, deci nu demisionează
Scandalul politic de marți seara, după ce Florin Iordache „altă întrebare” a fost ales președintele Consiliului Legislativ iar senatorul USR, George Edward Dircă, a primit conducerea unei direcții din același Consiliu, a continuat astăzi.
Atât USR cât și PNL au anunțat că depun contestații la Curtea Constituțională, întrucât ambii candidați nu au întrunit numărul de voturi cerut de lege. Este vorba de social – democratul Florin Iordache, ales preşedinte al Consiliului Legislativ, și senatorul USR, Edward Dircă, ales șef al Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare din cadrul aceluiași Consiliu.
Scandalul a pornit de la faptul că Iordachea a primit în mod clar și alte voturi, în afara PSD, iar Dircă a avut cu certitudine sprijin social-democrat, altfel nu întrunea atâtea adeziuni. Motiv ca liberalii și USR-iștii să se acuze reciproc de blat cu PSD.
În contextul contestației depuse de USR inclusiv în ceea ce privește propriul candidat, am purtat o discuție cu senatorul Dircă pe marginea alegerilor de marți.
„Nu pot să îmi dau demisia”
„Reporter: Dan Barna a anunțat că USR va ataca la CCR numirile făcute ieri la Consiliul Legislativ.
George Edward Dircă: Da, am văzut.
R: Printre cei numiți ieri vă aflați și dvs.
GED: Da.
R: Deci, practic, e contestată și numirea dvs.
GED: E contestată procedura, nu numirea mea. Se reclamă că anumite proceduri nu au fost în regulă. Se reclamă cvorumul, nu numirea mea, eu în continuare am un plan pentru care am candidat la Consiliul Legislativ, și pe care l-am prezentat anterior.
R: Să înțeleg că, practic, sunteți de acord cu poziția USR.
GED: Nu am absolut niciun fel de problemă, Curtea Constituțională va analiza situația și va decide.
R: În condițiile în care considerați că nu s-a procedat corect, luați în calcul să nu acceptați funcția, practic să vă dați demisia?
GED: Intru în funcție abia la 1 ianuarie. Titularul și-a depus demisia începând cu 1 ianuarie și acum au avut loc alegerile. Mi-am depus candidatura pentru că am un plan, de a scoate această instituție din anonimat, pentru că nimeni nu vorbește despre rolul acestei instituții în arhitectura instituțională din România. Dacă se va anula procedura, îmi voi depune în continuare candidatura pentru aceeași secție.
R: Din moment ce USR consideră că numirile nu au fost făcute într-un cadru legal, nu luați în calcul să renunțați la funcție, chiar dacă o ocupați abia de la 1 ianuarie.
GED: Nu am la ce să renunț acum, pentru că am fost votat dar intru în mandat în momentul în care depun jurământul în fața celor doi președinți de camere. Acum nu pot să renunț. Pot la momentul când va avea loc învestirea oficială să refuz să intru în mandat și atunci se declanșează automat alte alegeri.
R: Nu ar ușura procedura dacă dvs. ați depune o hârtie că sunteți de acord că numirea nu a fost făcută conform procedurilorlegale?
GED: Anunțul meu nu are nicio valoare, pot să ies și în piața publică, și la televizor, dar anunțul pe care îl fac sau o hârtie pe care o redactez în acest sens nu are niciun fel de valoare juridică.
„PSD m-a votat pentru că am prezentat clar un proiect”
R: Cum vă explicați numărul mare de voturi obținute și faptul că inclusiv cei de la PSD v-au votat?
GED: Pentru că am prezentat și am spus foarte clar care este proiectul meu și de ce această instituție este foarte importantă. Am o experiență de 15 ani, patru ani am fost în cele mai grele comisii din Parlament, în Comisia Iordache unde am încercat să blocăm majoritatea neajunsurilor din articolele pe care ei le propuneau, am fost președintele Comisiei pentru Constituționalitate, sunt membru în Comisia Juridică de la Senat, sunt singurul jurist de la Senat, de altfel. Cum am obținut voturile, nu știu. Sper că nu am fost moneda unei lupte între PNL și PSD. PNL nu a avut un candidat real și serios pentru această funcție.
R: Considerați că a fost un acord PSD – PNL și nu unul PSD – USR?
GED: Le-am solicitat susținerea colegilor de la PNL (evită răspunsul, face o divagație de câteva minute referitor la durata mandatului).
„Dacă-mi sunt sprijinite proiectele, colaborez cu Iordache”
R: Dacă nu se schimbă nimic la CCR și se consideră că numirile făcute ieri sunt în regulă, cum vedeți colaborarea cu Florin Iordache?
GED: Absolut că vom fi obligați să colaborăm, dar, în lege, secția pentru care eu am candidat spune că elaborează în mod nemijlocit anumite documente, acte, dezbateri, consultări publice. Motivul pentru care merg acolo este că regăsim niște pârghii și specialiști, să punem temelia și să arătăm niște lucruri trebuie făcute altfel în România. Nu vreau să stau mai mult de patru ani acolo, dar în următorii patru ani vreau să revoluționăm legislația.
R: Va fi o relație de subordonare cu Florin Iordache?
GED: Nu există subordonare, Florin Iordache are anumite atribuții, stabilește organigrama, însă fiecare dintre președinți este stăpân pe secția lui.
R: Concret, cum vedeți relația cu Florin Iordache?
GED: Le-am spus și azi, am avut o întâlnire cu toți, și am spus că, atât timp cât îmi dau voie să realizez aceste proiecte, voi face celelalte chestiuni care sunt ritmice și nu voi împieta activitatea. În momentul în care încearcă să mă blocheze sau nu-mi permit să realizez aceste proiecte, așa cum am fost un ghimpe în talpa lor în Parlament, așa o să fiu și acolo. Dacă lucrurile nu merg, îmi prezint demisia, n-am să stau acolo, am 40 de ani, viața înainte, am o profesie, nu mă duc acolo la pensie.
-R:Să concluzionăm: dacă vi se permite să vă îndepliniți proiectele asumate, va fi o colaborare bună cu Florin Iordache?
GED: Nu va fi o colaborare bună cu Florin Iordache, nu încercați să dați „pin”-ul acesta al discuției. Florin Iordache poate fi acolo, poate fi retras de Parlament.
R: Vă întreb, foarte simplu, cum vedeți colaborarea. Este a treia oară când evitați să dați un răspuns concret.
GED: Atât timp cât mi se permite să fac proiecte, vom avea o colaborare. Dacă nu se întâmplă, îmi iau geanta, îmi prezint demisia în fața Parlamentului și plec.
George Edward Dircă, senator USR de Galați, a fost ales marți seară noul președinte al Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare din cadrul Consiliului Legislativ, unde a fost desemnat președinte Florin Iordache. Dircă a beneficiat de o largă majoritate, respectiv de 174 de voturi pentru și doar 17, contra, fapt ce implică un mare număr de voturi din partea social-democraților. Și Iordache a ajuns în funcție după ce a primit mai multe voturi decât avea disponibile PSD.