Sentința în dosarul de agresiune al unui inginer șef din CEO, amânată pentru a treia oară!

Publicat: 03 sept. 2024, 14:41, de Autor: Vlad Stefan Orjan, în Justitie , ? cititori
Sentința în dosarul de agresiune al unui inginer șef din CEO, amânată pentru a treia oară!

Judecătorii de la Judecătoria Târgu Jiu au amânat pentru a treia oară pronunțarea sentinței în cazul lui Dan Medințu, inginer șef la Sucursala Electrocentrale Rovinari, judecat pentru agresiune asupra fostei soții, Cosmina Mureșan, un medic psihiatru cunoscut. Incidentul pentru care este judecat a avut loc acum aproape cinci ani.

Dosarul inițial fusese clasat de procurori, însă prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu a decis redeschiderea urmăririi penale. La finalul anului trecut, cercetarea penală a fost încheiată și cazul a fost trimis în judecată, Medințu fiind acuzat de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare.

După trei termene de judecată, magistrații au considerat cercetarea judecătorească încheiată și au stabilit pronunțarea sentinței pentru începutul lunii august a acestui an. Cu toate acestea, sentința a fost amânată de trei ori, iar o decizie este așteptată pe 23 septembrie.

Incidentul ar fi avut loc pe 15 septembrie 2019, când Poliția Municipiului Târgu Jiu a fost sesizată de către Cosmina Mureșan, care a reclamat că a fost agresată fizic de către soțul și socrul său. Plângerea depusă a indicat că femeia a suferit leziuni care au necesitat 6-7 zile de îngrijiri medicale, conform unui certificat medico-legal eliberat de medicii legiști, conform publicației gorjexpress.ro.