Senzor implantat în creier care ar putea detecta cancerul
Cercetătorii de la Universitatea de Știință și Tehnologie Huazhong (HUST) din Wuhan (China) au realizat un senzor pe bază de gel, implantabil în creier, biodegradabil , capabil să monitorizeze sănătatea persoanelor cu leziuni la cap sau cu cancer.
Studiul referitor la nou senzor este publicat în revista Nature, transmite Descoperă.ro.
Implantarea noului senzor nu necesită intervenție chirurgicală invazivă. El poate urmări o serie de parametri esențiali, de exemplu: temperatura, pH-ul și presiunea, făcându-l util pentru a detecta tumori sau alter leziuni cerebrale.
Senzorul a fost testat pe șobolani și porci și a dat rezultate comparabile celor oferite de senzorii convenționali cu fir. Noul sezor este superior celui cu fir întrucât acesta din urmă este dificil de introdus și de îndepărtat, mărind riscul pătrunderii unor virusuri și bacterii în organism.
Senzorul cercetătorilor de la HUST este sub forma unui cub de doi milimetri cu hidrogel, un material moale, folosit în mod obișnuit în regenerarea țesuturilor și în administrarea de medicamente. Cubul cu gel, de dimensiunea unui grăunte de nisip, se dizolvă complet în soluție salină, după aproximativ patru luni și se degradează în creier după cinci săptămâni.
Senzorul cu gel reacționează prin modificarea formei la temperaturi, presiuni și niveluri de pH variabile. De asemenea, semnalează modificările fluxului sanguin din creier. Odată interceptate aceste modificări, se trece la scanarea zonei. Acest lucru permite depistarea schimbărilor în modul în care undele ultrasonice trec prin craniu, de la „reacțiile” senzorilor la schimbările de presiune, pH și temperatură, notează InteresringEngineering.
„Este foarte probabil ca această tehnologie să fie utilă pentru domeniul medical”, a explicat coautorul studiului Yueying Yang, inginer biomedical la HUST.