Sepsi, cu un pas în turul trei preliminar al Conference League. Victorie cu Olimpija Ljubljana

Publicat: 22 iul. 2022, 10:18, de Vlad Ciotoran, în SPORT , ? cititori
Sepsi, cu un pas în turul trei preliminar al Conference League. Victorie cu Olimpija Ljubljana

Sepsi Sfântu Gheorghe a învins, joi seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa slovenă Olimpija Ljubljana, în prima manşă a turului doi preliminar al Conference League.

Slovenii au deschis scorul prin Sesler, în minutul 4. Sepsi a restabilit egalitatea prin Ștefănescu, în minutul 45+4.

Echipa covăsneană a intrat în avantaj prin golul marcat de Nicolae Păun, din minutul 84. Karamatic a înscris în propria poartă în minutul 90+3.

Au evoluat echipele:

Sepsi: Niczuly – Dimitrov, Bălaşa, Mitrea, Ispas (Dumitrescu ’65) – Aganovici (Rodriguez ’77), Păun, Ştefănescu – Golofca (Damascan ’65), Rondon (Tudorie ’65), Ion Gheorghe (Matei ’59). Antrenor: Cristiano Bergodi.

Olimpija Ljubljana: Vidovsek – Lasickas, Estrada (Crnomarkovic ’81), Karamatic, Sualehe – Seslar, Pilj, Elsnik (Doffo ’46) – Kvesic (Aldair ’73), Prtajin (Nukic ’61), Pedro (Ziljkic ’61). Antrenor: Albert Riera.

Meciul a fost arbitrat de scoţianul Donald Robertson, ajutat la cele două linii de conaţionalii săi Douglas Potter şi Daniel McFarlane. Arbitru de rezervă a fost Grant Irvine.

Returul este programat joia viitoare, la ora 20.00.