Serbia nu este ”calul troian” al Moscovei în Europa – afirmă președintele Vucic

Aleksandar Vucic, președintele Serbiei, este o figură politică complexă și controversată, a cărei carieră politică ilustrează perfect paradoxul Balcanilor: o regiune prinsă între trecut și prezent, între Est și Vest, între dorința de modernizare și atașamentul față de tradiție. Într-o Europă din ce în ce mai divizată de crize economice, geopolitice și culturale, Serbia rămâne un bastion al nealinierii, o poziție care amintește de politica adoptată de Iosip Broz Tito în timpul Războiului Rece.

Contextul politic al Serbiei sub Vucic

Serbia, sub conducerea lui Vucic, a fost o țară care a jonglat cu identitățile și alianțele sale externe, refuzând să se alinieze pe deplin cu politicile occidentale sau să se detașeze complet de influențele tradiționale estice. Această poziție duală este o moștenire a erei Tito, când Iugoslavia a fost unul dintre liderii Mișcării de Nealiniere, refuzând să se supună complet nici blocului sovietic, nici Occidentului.

Vucic a continuat această tradiție, menținând relații bune atât cu Uniunea Europeană, cât și cu Rusia, fără a se angaja pe deplin în tabăra niciunuia. În timp ce Serbia este oficial candidată la aderarea la Uniunea Europeană, președintele său a refuzat să impună sancțiuni Rusiei după invazia Ucrainei, invocând legături istorice și culturale profunde între cele două națiuni. În același timp, a subliniat că Serbia a condamnat invazia la nivel internațional, în cadrul Națiunilor Unite.

Nealiniarea: o alegere strategică sau o necesitate?

Această poziție aparent ambivalentă ridică întrebări: este Vucic un maestru al diplomației, care exploatează cu pricepere fiecare oportunitate pentru a maximiza beneficiile pentru Serbia? Sau este această nealiniere o necesitate, impusă de un context geopolitic complex și de presiuni interne și externe?

Pe de o parte, refuzul Serbiei de a se alinia sancțiunilor occidentale împotriva Rusiei poate fi văzut ca o încercare de a menține o balanță într-o regiune care a fost mereu un teren de confruntare între marile puteri. Relațiile economice cu Rusia sunt importante pentru Serbia, mai ales în domeniul energetic. Gazul rusesc reprezintă o parte semnificativă din consumul de energie al țării, iar orice ruptură ar putea avea consecințe grave.

Pe de altă parte, Vucic încearcă să mențină deschisă poarta spre Uniunea Europeană, recunoscând că viitorul economic al Serbiei depinde în mare măsură de integrarea în piața comună europeană. Însă, el este conștient că aderarea este un proces lung și complicat, care ar putea dura mult peste 2028, o evaluare pe care a exprimat-o deschis.

De ce rămâne Serbia un bastion al nealinierii?

Răspunsul la această întrebare se află în istoria recentă a Serbiei și în identitatea sa națională. Iugoslavia, sub conducerea lui Tito, a adoptat nealinierea ca o doctrină națională, refuzând să devină un satelit sovietic, dar și evitând o alianță prea strânsă cu Occidentul. Această politică a permis Iugoslaviei să se dezvolte independent, să mențină o economie mixtă și să joace un rol important pe scena internațională.

Serbia modernă, ca succesoare a Iugoslaviei, moștenește această tradiție. În plus, naționalismul sârb este adânc înrădăcinat în memoria colectivă a țării, iar politica de nealiniere este văzută ca o modalitate de a proteja suveranitatea și independența națională. Această atitudine este reflectată în retorica lui Vucic, care subliniază în mod constant faptul că Serbia trebuie să își urmeze propriile interese, chiar dacă acestea nu coincid întotdeauna cu cele ale Uniunii Europene sau ale altor puteri occidentale.

Implicații pentru viitorul Serbiei

Poziția Serbiei sub Vucic nu este lipsită de riscuri. Balansarea între Est și Vest poate aduce beneficii pe termen scurt, dar pe termen lung poate izola Serbia pe scena internațională. Dacă UE va deveni din ce în ce mai puțin tolerantă față de lipsa de aliniere a Belgradului cu politicile sale externe, perspectivele de aderare ar putea fi amânate sau chiar anulate. În același timp, o dependență prea mare de Rusia poate aduce Serbiei critici și presiuni din partea Occidentului, mai ales în contextul sancțiunilor internaționale împotriva Moscovei.

Pe plan intern, Vucic se confruntă cu o opoziție din ce în ce mai vocală, care îl acuză de tendințe autoritariste și de legături cu crima organizată. Protestele de masă din ultimii ani au evidențiat nemulțumirea tot mai mare față de regresul democratic sub guvernarea sa. Raportul Freedom House, care clasează Serbia ca un regim hibrid parțial liber, cu o tendință descendentă spre autoritarism, reflectă aceste îngrijorări.

Go west, young man, go west!

Aleksandar Vucic și Serbia sa sunt, într-un fel, simboluri ale continuității unei politici de nealiniere care își are rădăcinile în epoca Tito. Într-o lume din ce în ce mai polarizată, această poziție îi oferă Serbiei o anumită flexibilitate, dar vine și cu riscuri semnificative. Pe termen lung, Vucic va trebui să decidă dacă menținerea acestei politici este sustenabilă sau dacă Serbia va trebui să facă o alegere mai clară între Est și Vest. Indiferent de direcția pe care o va alege, rămâne clar că Vucic și Serbia continuă să fie un bastion al nealinierii într-o Europă din ce în ce mai fragmentată.