Serghei Lavrov vine în UE, în decembrie
Ministrul de Externe rus Serghei Lavrov intenţionează să viziteze Malta în luna decembrie pentru a participa la o reuniune a Consiliului Ministerial al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), a relatat vineri cotidianul economic rusesc Vedomosti. Publicația o citează pe purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova, Maria Zaharova.
Aceasta va fi prima vizită a lui Serghei Lavrov într-o ţară din Uniunea Europeană de când Rusia a trimis zeci de mii de soldaţi în Ucraina, în februarie 2022.
Ambasada Maltei în Rusia a declarat pentru ziarul Vedomosti că decizia de a organiza reuniunea Consiliului Ministerial al OSCE pe insulă în zilele de 5 şi 6 decembrie „se aplică tuturor membrilor, inclusiv Federaţiei Ruse”.
„Delegaţiile OSCE sunt informate periodic cu privire la mersul pregătirilor. Detalii practice suplimentare, inclusiv invitaţiile vor fi trimise tuturor delegaţiilor OSCE în timp util”, se arată în comunicatul misiunii diplomatice malteze la Moscova.
Comunicatul nu comentează în vreun fel faptul că şeful diplomaţiei ruse se află pe lista cu sancţiuni a UE, scrie Vedomosti. Solicitând explicaţii în privinţa acestui aspect, secretariatul OSCE a declarat pentru Vedomosti că nu are nimic de adăugat la informaţiile Ambasadei Maltei.
Lavrov a fost inclus pe listele de sancţiuni ale Uniunii Europene, SUA şi Marii Britanii la scurt timp după invazia Rusiei în Ucraina la 24 februarie 2022.