„Serios, eram un vagabond”: Vladimir Putin, născut sub semnul Balanței, botezat în secret

Născut sub semnul Balanţei, pe 7 octombrie 1952, „Volodik” sau „Volodea” – cum îi spune familia, „Vovka”- cum îi spun prietenii, „Vladimir Vladimirovici Putin”- cum i se spune oficial, are o poveste de viaţă care justifică pe deplin faptul că este…ceea ce este!

„Viaţa mea e foarte simplă. Am terminat şcoala, am intrat la Universitate. Am terminat Universitatea, am intrat în KGB. Am încheiat cu KGB-ul, din nou la Universitate. De la Universitate, la Sobceak. De la Sobceak, la Moscova, la Departamentul Administrativ al Kremlinului. După aceea, în aparatul preşedintelui. De acolo la FSB. După aceea, m-au numit premier. În prezent, preşedinte în funcţiune. Asta-i tot!”. Aceasta declara Putin în anul 2000 unui grup de jurnalişti ruşi, care realizau foarte repede un volum de interviuri numit „Ot Pervogo Litsa: Razgovory s Vladimirom Putinym” (cartea a apărut și în România: „La persoana întâi: Convorbiri cu Vladimir Putin” – Editura Enciclopedică, 2000), care conține o serie de mărturisiri incitante ale politicianului.

Vladimir Vladimirovici s-a născut într-o familie săracă: tatăl, maistru şi invalid de război, mama administrator şi bucătăreasă. Membrul cel mai interesant al familiei s-a dovedit a fi bunicul, care îi supravieţuise lui Lenin şi Stalin, ca bucătar al lor: „A trăit chiar mai mult decât Stalin”, spune Putin. Când s-a născut, Volodea a fost botezat în secret de către mama lui, împreună cu o vecină, pentru a nu afla tatăl, care era membru de partid. Locuiau într-un bloc fără lift, cu şobolani care îl agasau pe micul Putin: „Într-o zi, un şobolan a sărit pe mine. A fost înspăimântător”.

Ocupau un apartament la comun, cu următoarele „facilităţi”: fără cadă, bucătărie şi calorifer, dar cu suprafaţa de 27 de metri pătraţi (o suprafaţă considerată enormă în acele vremuri). În ciuda sărăciei, familia pregătea adesea delicioase plăcinte cu carne „şi o piftie să-ţi lingi degetele” (conform declaraţiei unui vecin care lua masa câteodată la familia Putin).

Nu i-a plăcut școala, i-a plăcut strada

Micului Putin nu prea i-a plăcut şcoala, i-a plăcut strada. Totuşi, a mers la şcoală când avea aproape opt ani şi a început să-i placă atunci când s-a transformat într-un fel de şef: „Cât eram şef prin clasă îmi plăcea şcoala foarte mult. Dar a devenit clar că, pentru a rămâne lider era nevoie de resurse suplimentare”. Pesemne, aceste învăţăminte ale copilăriei i-au folosit, mai tărziu, în politică…Până în clasa a şasea nu a fost făcut pionier, pentru că era considerat huligan: „Serios, eram un vagabond. Şi nu îmi plăcea deloc algebra. Îmi plăcea să zdrăngăn la chitară. Vorbind sincer, până în clasa a VI-a am învăţat de mântuială”, recunoaşte Putin în cartea de interviuri „La persoana întâi. Convorbiri cu Vladimir Putin”.

Încă de pe băncile şcolii, Putin citea cărţi cu spioni şi îi plăceau filmele de spionaj: „Chiar şi înainte de terminarea şcolii am avut dorinţa de a lucra în cadrul serviciului secret, deşi acest lucru mi se părea de nerealizat, la fel ca zborul pe Marte”.

La 16 ani (era în clasa a IX-a) s-a dus la KGB: dorea să intre „în pâine„. KGB-ul l-a refuzat, politicos, spunându-i să aştepte până va urma o facultate, preferabil de Drept. Zis şi făcut. În 1970, tânărul Putin se înscria la Universitatea din Leningrad (în prezent Sankt Petersburg), oraşul natal, la drept internaţional. Foştii colegi spun despre el că era extrem de serios, avea o minte strălucită şi era foarte rigid în modul de organizare a vieţii personale, reuşind să decepţioneze multe tinere care îi făceau curte. Întrebat dacă a avut iubite în timpul facultăţii, Vladimir Putin recunoştea că şi-a părăsit prima dragoste în pragul căsătoriei! În anul trei de facultate reuşeşte să-şi cumpere primul palton adevărat, iar în anul patru i se îndeplineşte visul: îl sună KGB-ul. După terminarea facultăţii, timp de cinci ani nu s-a mai ştiut nimic despre Volodea…

„Sunt expert în raporturile cu oamenii”

„Înrolat”, între timp, în KGB, prima sa misiune operaţională a fost modestă, şi pentru îndeplinirea ei „agentul-ucenic” nu trebuia să plece din Leningrad. Putin însă avea o idee fixă: dorea să plece, cu orice preţ, în străinătate. Până la realizarea acestei idei, pleacă la Moscova, pentru a se specializa la „şcoala de spionaj „a KGB„. Pe atunci, KGB-ul era condus de faimosul Iuri Andropov şi se afla într-o perioadă „reformistă”. Concomitent cu antrenamentele, Putin se specializează şi în limbi străine, în primul rând, în limba şi literatura germană. Un colonel în retragere, care a predat arta spionajului la şcoala KGB-ului, mărturisea, în anul 2000: „I se dăduse un alt nume, Platov. Era riguros – la un raport a venit în costum cu vestă, deşi afară erau 30 de grade”.

Când un bun prieten l-a întrebat pe Putin ce face, de fapt, la KGB , el şi-a dat „definiţia”: „Sunt expert în raporturile cu oamenii”. Viitoarei soţii, Liudmila (absolventă de filologie spaniolă şi fostă stewardesă pe curse interne, în prezent fosta lui soție), îi va spune că lucrează la Miliţie! Dar iată părerea ei despre Volodea: „La prima întălnire era îmbrăcat modest, chiar sărăcăcios. Dacă l-aş fi întâlnit pe stradă, nici nu l-aş fi observat!”.

O perioadă a fost şi prorector al Universităţii leningrădene

În 1985, când Gorbaciov preia conducerea ţării, visul său devine realitate: agentul Putin este trimis (împreună cu soţia) „sub acoperire” la Leipzig, în Germania de est, ca preşedinte al Asociaţiei de prietenie URSS-RDG. Noua activitate îl ajută să facă spionaj industrial şi, datorită meritelor sale este înaintat, rapid, la gradul de locotenent-colonel. Viaţă frumoasă în RDG: apartament de serviciu, maşină de serviciu-Jiguli, o parte a salariului în mărci germane, o parte în dolari, bere (3,8 litri pe săptămână) şi crenvurşti la discreţie.

După întoarcerea în ţară, cu o parte a banilor cumpără un automobil „Volga”. Se pare că Putin a făcut unele greşeli în Germania, pentru că în 1990, înainte de reunificarea Germaniei, este somat să se întoarcă în ţară. În 1991, Asociaţia pe care o conducea va fi implicată într-un scandal imobiliar. Cei care nu-l simpatizau pe Putin au presupus că acesta a jucat un rol dublu. Nu se ştie dacă acuzaţia este adevărată, cert este că Putin a demisionat din KGB în 1991, mărturisindu-şi „amărăciunea provocată de prăbuşirea URSS”. Se întoarce la Leningrad, unde, aproape şase ani (o perioadă a fost şi prorector al Universităţii leningrădene, fiind în continuare pe ştatul de plată al serviciilor secrete), va fi cel mai apropiat colaborator al primarului reformist Anatoli Sobceak (poreclit „Naşul”, deoarece ştia prea multe despre Putin).

La primărie va fi neobosit: va aşeza pe peretele biroului un tablou cu chipul lui Petru cel Mare ( „întâmplător” din perioada marilor reforme…) dar, un scandal îi va lua avântul: este acuzat de implicare în exportul de metale neferoase, în schimbul unor produse alimentare (cele din urmă nu au mai ajuns niciodată la Leningrad). Însă, cineva acolo sus îl iubeşte pe Putin, care scapă de acuzații.

În calea carierei sale politice nu mai exista niciun obstacol

În 1996 este chemat la Moscova, perioada următoare dedicând-o consolidării alianţei cu apropiaţii lui Elţin. Din acel moment, în calea carierei sale politice nu mai exista niciun obstacol: în iulie 1998 este numit şeful FSB (succesorul KGB-ului), în martie 1999 devine secretarul Consiliului de securitate al Kremlinului, iar în august 1999 Elţin îl scoate pe Putin, ca din joben, pentru funcţia de premier şi îl prezintă drept „omul capabil să unească acele forţe care vor da naştere Rusiei Mari a secolului XXI”.

Lovitură de teatru: la 31 decembrie 1999, cu câteva ore înaintea sosirii noului mileniu, Elţin demisiona şi îi înmâna lui Putin, în faţa camerelor TV, celebra servietă cu coduri ale arsenalului nuclear rus, desemnându-l succesorul său. Restul se știe…