Serviciile financiare vor intra într-o nouă eră, în care competența va fi mai importantă decât diplomele
Serviciile financiare au intrat într-o nouă eră, în care noi modele de educaţie financiară axate pe protecţia consumatorului şi a companiilor, digitalizarea şi inovaţia dictează noile reguli, iar competenţele profesionale vor conta mai mult decât diplomele în economia viitorului, susținel Institutului de Studii Financiare (ISF).
„În ultimul an s-au înregistrat progrese în materie de digitalizare pentru piaţa românească, aşa cum în mod normal s-ar fi văzut în câţiva ani, forţată cumva şi de pandemia pe care o parcurgem. Potrivit analizelor, avantajele digitalizării sunt reducerea timpului, transparenţa proceselor, siguranţa utilizatorului dar şi reducerea costurilor”, a declarat Valentin Ionescu, preşedintele Institutului de Studii Financiare, la deschiderea Conferinţei Europene a Serviciilor Financiare cu tema „Provocările noului deceniu în sectorul serviciilor financiare”.
Conform sursei citate, serviciile financiare au nevoie de studenți educați, o prioritate pe care trebuie să o aibă în vedere orice ţară, mai ales în contextul actual şi în contextul inovării şi digitalizării.
Misiunea universităţilor, în acest context în continuă schimbare, este să livreze absolvenţi informaţi şi conectaţi la realităţile globale. Iar pentru asta e nevoie ca acestea să se apropie de mediul economico-social, a apreciat, la rândul său, Nicolae Istudor, rectorul Academiei de Studii Economice Bucureşti.
Pandemia, o oportunitate de a schimba lumea
În context, Bogdan Murgescu, prorector pentru bugetare şi resurse umane şi cadru didactic la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, a arătat că mediul academic trebuie să se conecteze la realitatea economică şi în ceea ce priveşte oferta educaţională, subliniind că pandemia este o oportunitate pentru a reseta lumea.
„Pandemia este o oportunitate pentru a reseta lumea. Multe lucruri erau spuse înainte de pandemie cu privire la dificultăţile de adaptare a învăţământului la o lume tot mai dinamică. Reprezentanţii companiilor s-au plâns de mulţi ani de slaba pregătire a noilor angajaţi. S-a constatat că în economia actuală tot mai puţini oameni activează în aceeaşi meserie cu care s-au pregătit iniţial. Foarte mulţi dintre aceştia schimbă fie meseria, fie domeniul şi au nevoie de cunoştinţe noi, pregătirea iniţială nemaifiind suficientă pentru profesionalizare. Trebuie judecat dacă ceea ce oferă universităţile în acest sens este adecvat, dacă accentul pus pe studiul pentru o singură ocupaţie este suficient pentru a pregăti oamenii pentru schimbările care vin. Există avertismente care arată că sunt tot mai importante competenţele transversale”, a explicat Bogdan Murgescu.
În ceea ce priveşte finanţarea economiei, rolul bursei a devenit mai important în pandemie.