„Serviciile speciale ale Moscovei s-au dezlănțuit”: Rusia încearcă să semene haos în lume
Rusia recurge la cele mai diverse acte de agresiune hibridă – de la propagandă banală până la schimbarea orientării politice a unor țări întregi.
Rusia dictatorului rus Vladimir Putin consideră Occidentul o structură putredă, așa că va încerca să testeze puterea acestuia trecând peste o serie de „linii roșii” în ceea ce privește confruntarea cu Europa și SUA. Iar acest lucru, îl va face în special prin acțiuni destinate a semăna haosul global, prin sabotaje de natură variată, scrie The Economist.
„Am văzut incendii, sabotaje și alte acte periculoase desfășurate cu o imprudență tot mai mare. În special, GRU are o misiune permanentă de a crea haos pe străzile Marii Britanii și ale Europei”, a declarat șeful Serviciului de Securitate Internațională și de Contrainformații al Marii Britanii, MI5, Ken McCallum.
Colegul său de la MI6, serviciul de informații externe al Marii Britanii, Sir Richard Moore, a fost mai direct.
„Serviciile speciale rusești, ca să fiu sincer, s-au cam dezlănțuit”, spune el.
Se observă și faptul că, mercenarii de la Kremlin i-au înlocuit pe rivalii lor occidentali din mai multe state africane. La rândul lor, hackerii ruși, potrivit serviciilor speciale ale Poloniei, au încercat să paralizeze țara în sfera politică, militară și economică. Propagandiștii ruși răspândesc dezinformarea în întreaga lume. Și asta pe fondul încercărilor de a plasa arme nucleare pe orbită.
Rusia nu vrea un război direct cu NATO
„Ceea ce încearcă Putin să facă este să ne lovească peste tot. Peste tot și deodată”, spune Fiona Gill, politolog anglo-american și fost director al Consiliului de Securitate Națională al SUA.
Potrivit acesteia, Rusia încearcă să exercite o presiune maximă asupra NATO fără a provoca un război direct.
„Avem și linii roșii și Putin încearcă să le găsească pe bâjbâite”, spune doamna Gill.
Cu toate acestea, experții subliniază că Rusia nu este deloc invincibilă. Aceasta devine din ce în ce mai mult partenerul junior al Chinei; influența sa în Siria, spre exemplu, se estompează treptat.
Șeful MI6 spune că activitatea subversivă rusă poate fi perturbată printr-o „bună activitate în domeniul securității și al informațiilor de „modă veche””, care vizează identificarea ofițerilor de informații și a celor care încearcă să desfășoare acte infracționale și criminale pe teritoriul statelor occidentale.
Activitatea Rusiei pe scena mondială
Rusia și China adună treptat o coaliție globală anti-occidentală sub umbrela BRICS. Recent, mai multe țări cu democrație problematică (sau chiar fără democrație) și o viziune anti-occidentală asupra lumii au solicitat să se alăture acesteia.
BRICS, care este dominată de China și Rusia, a început să-și extindă activ numărul de membri în ultimele luni. Dacă inițial a inclus Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud, și apoi din ianuarie Iranul, Emiratele Arabe Unite, Etiopia și Egiptul, în ultimele luni, mai multe țări și-au depus cererile de aderare la BRICS – Cuba, Azerbaidjan, Turcia și Malaezia.
Zilele trecute, Moscova a publicat un plan ambițios de a crea un sistem alternativ de plăți internaționale pe baza BRICS , astfel încât comerțul și sancțiunile financiare occidentale să nu afecteze comerțul dintre membrii blocului.
De asemenea, există opinii, inclusiv a șefului serviciului german de informații, Bruno Kahl, că Federația Rusă va putea ataca teritoriul statelor membre NATO în următorii 6 ani.