08:45, 20.12.2024 • Internațional
Severodonețk aproape să fie cucerit de ruși
Severodonețk, oraș strategic din estul Ucrainei și cel mai bombardat din Ucraina după Mariupol, este cucerit pas cu pas de trupele ruse. Luptătorii ucraineni pierd tot mai mult teren. Fiecare luptă dusă face din Rusia o învingătoare tot mai certă.
Stradă după stradă, zonă după zonă ajung să fie controlate de ruși. Așa se face că, în acest moment, forțele ruse controlează aproximativ 80% din acest oraș.
Șeful administrației militare regionale din Lugansk, Serhiy Gayday, potrivit CNN, a afirmat acest lucru, arătând, totodată: „Pe unele străzi, apărătorii noștri au succes”. Gayday a menționat că armata ucraineană a capturat șase soldați ruși.
Toată zona e sub atac masiv al rușilor. Aceștia intenționează să cucerească în totalitate orașul Severodonețk și satele de la sud și vest de acesta.