Sf. Maria 2023. Pelerinaj la mânăstirea Nicula, din Cluj. Când se scoate Icoana Făcătoare de Minuni

Publicat: 12 aug. 2023, 13:34, de Florentin Lucaniuc, în LIFESTYLE , ? cititori
Sf. Maria 2023. Pelerinaj la mânăstirea Nicula, din Cluj. Când se scoate Icoana Făcătoare de Minuni

Pelerini veniți cu trenul, cu autocarele sau cu propriile autoturisme au început deja să se adune la Mănăstirea Nicula de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Oamenii vor să ia parte la slujbe și la procesiunea cu icoana făcătoare de minuni.

Procesiunea va începe luni, de la ora 12.00, de la Biserica Sfântul Nicolae din parcul central al orașului Gherla. Credincioșii în frunte cu soborul de preoți vor continua pe jos drumul până la biserica de lemn din incinta Mănăstirii Nicula, o distanță de șapte kilometri. Procesiunea va fi condusă de către Înalt Preasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.



După ce se va înconjura lăcașul de cult cu icoana făcătoare de minuni, aceasta va fi amplasată pe altarul de vară. Acest lucru se întâmplă doar odată pe an. 

n acest an, procesiunea va începe luni, 14 august 2023, de la ora 12.00, de la Biserica Sfântul Nicolae, din parcul central al orașului Gherla și va continua pe jos până la biserica de lemn din incinta Mânăstirii Nicula.

De la ora 18.00, ÎPS Andreicuț va oficia slujba Vecerniei Mari și a Litiei.

Tot luni, de la ora 21.30, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului va fi scoasă din biserică și va fi săvârșită Slujba Utreniei și Prohodul Maicii Domnului.

În jurul orei 00.00, se face înconjurul bisericii cu icoana.

Hramul Mănăstirii Nicula – Adormirea Maicii Domnului – programul slujbelor

Sâmbătă, 12 august

6.00 Acatistul Acoperământului Maicii Domnului

  • Ceasurile III şi VI
  • Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
  • Paraclisul Maicii Domnului

18.00 Vecernia, Utrenia, Ceasul I şi Acatistul Adormirii Maicii Domnului

21:00 Taina Sfântului Maslu – predică

Duminică,13 august

8.30 Acatistul Mântuitorului

  • Ceasurile III şi VI
  • Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
  • Predică

15.00 Taina Sfântului Maslu – predică

18.00 Priveghere – predică

Luni, 14 august

8.00 Acatistul Acoperământului Maicii Domnului. Ceasurile III şi VI

9.00 Sfânta Liturghie a Sf. Ioan Gură de Aur. Predică PS Benedict

12.00 Taina Sfântului Maslu – predică

12.00 Plecarea soborului de arhierei din Gherla spre Mănăstirea Nicula

18:00 Vecernia cu Litie. Slujeşte ÎPS Andrei Andreicuţ în sobor de arhierei, preoţi şi diaconi. Predică

21.30 Scoaterea Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului

22.00 Utrenia şi Prohodul Maicii Domnului

  • Înconjurul bisericii cu Icoana (în jurul orei 00.00)
  • Molitfele Sfântului Vasile cel Mare

Marți, 15 august – „Adormirea Maicii Domnului”

5.00 Sfânta Liturghie în biserică

8.00 Acatistul Adormirii Maicii Domnului

9.00 Sfânta Liturghie arhierească în sobor de arhierei, preoţi şi diaconi. Slujește și predică ÎPS Andrei Andreicuț

Mănăstorea Nicula, unul dintre cele mai vechi așezăminte monahale

Mânăstirea Nicula este cunoscută ca unul dintre cele mai vechi aşezăminte monahale din spaţiul românesc. Prima mărturie istorică este legată de prezenţa unei biserici de lemn, stil maramureşan, cu hramul „Sfânta Treime”, datată 1552.

Între 1712-1714 biserica se reînnoieşte, dar va cădea pradă unui incendiu în 1973, fiind înlocuită cu o biserică de lemn, datând din secolul XVII, strămutată aici din cătunul Năsal – Fânaţe.

La 1659 este nu numai chinovie monahală, ci şi şcoală „împărătească” unde învăţau copiii din satele dimprejurul mânăstirii, călugărilor revenindu-le şi misiunea de dascăli.

Lăcașul de cult este acum o mănăstire de călugări. Se află la circa 50 km de Cluj-Napoca (145 km de Alba Iulia) și circa 7 km de Gherla, comuna Fizeșu Gherlii, în județul Cluj.

Icoana Maicii Domnului

”Începând cu 15 februarie 1699, Nicula iese din anonimat, devenind unul dintre celebrele locuri alese de Maica Domnului.

Icoana ei, pictată de preotul ortodox Luca din Iclod în anul 1681, avea să plângă timp de 26 de zile, ca o prevestire a tristelor evenimente ce vor avea loc în jurul anului 1700, atât pentru viaţa monahală, cât mai ales pentru întreaga Ortodoxie românească din Transilvania”, potrivit site-ului mănăstirii.

În ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului, icoana făcătoare de minuni este scoasă din biserică, în timpul slujbei Prohodului Maicii Domnului și se face înconjurul bisericii.

Dezvoltarea mănăstirii

Biserica de zid a fost construită în perioada 1875-1879-1905, iar pictura interioară s-a realizat în tempera de prof. Vasile Pascu în 1961. Iconostasul care o împodobeşte este sculptat în lemn de tei de Samuil Keresteşiu din Tăşnad la 1938 şi are în centru Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

Stăreţia a fost construită între 1978 – 1989. Ea adăposteşte un paraclis cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” şi o importantă colecţie de icoane vechi, pictate pe sticlă şi pe lemn, precum şi o colecţie de cărţi vechi de cult printre care şi „Cazania” mitropolitului Varlaam, tipărită în anul 1643.

Din 2001, începe construirea unei noi biserici, casă de creaţie, centru de studii patristice, corp administrativ, arhondaric şi clopotniţă.