Sfântul Nicolae, simbol al milosteniei discrete și protectorul copiilor
Sfântul Nicolae este printre cei mai cunoscuți și iubiți. Este sfântul minunilor celor fără de număr, protectorul copiilor și simbol al milosteniei discrete: ”Ajuta și se ascundea, nu dorea să fie văzut și lăudat”.
Episcop de Mira
Sfântul Nicolae s-a născut pe vremea împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305) în cetatea Patara din Asia Mică.
Potrivit tradiției, de mic copil, el respecta cu sfințenie zilele de post, se ținea departe de vorbele și faptele necuviincioase, mare parte din timp se ruga și dovedea o bunătate îngerească.
Mulți ani a zăbovit printre pustnicii din mănăstirile din ținutul Tebaida. Se spune că episcopii din localitatea Mira nu reușeau să-și desemneze succesorul episcopului de Mira decedat. Și atunci au decis să-l aleagă în înalta demnitate pe cel care a doua zi de dimineață va intra primul în biserică. Și cum Nicolae a fost primul care a pășit în sfântul lăcaș a fost ales episcop de Mira.
Ca episcop, a dovedit dragoste și grijă față de persoanele sărmane, dovadă povestea unui tată care avea trei fete. Tatăl era trist pentru că nu reușea să-și mărite fetele din cauza sărăciei. Din nechibzuință, tatăl și-a îndemnat fetele să urmeze exemplul persoanelor ușuratice. Dar Sfântul Nicolae a aflat și de îndată a pregătit căte o pungă de bani și a aruncat-o pe fereastră în casa tatălui nefericit. Și după numai cîteva zile, fiica mai mare deja se pregătea de nuntă. Și așa a procedat până când și cea de-a treia fiică s-a dus la casa ei. Tatăl s-a mirat și pentru a dezlega misterul a stat la pândă. Așa a descoperit că episcopul Nicolae îi salvase fiicele de la fapte necugetate. Tatăl a căzut la picioarele episcopului, și-a cerut iertare și i-a mulțumit pentru ajutor. Episcopul i-a cerut un singur lucru; să nu spună nimănui cele întâmplate.
Binefăcător fără laudă
Ca pastor de suflete, a dovedit multă dragoste, înțelegere și ajutor față de cei săraci. Dar dărnicia sfântului era una plină de discreție: ”Ajuta și se ascundea, nu dorea să fie văzut și lăudat”
„Această milostenie discretă, fără dorința de a fi cunoscut ca binefăcător și fără dorința de a fi lăudat, era semnul autentic al sfințeniei sale. Se asemăna cu Mântuitorul Iisus Hristos care nu săvârșea minuni pentru a Se afirma pe Sine, ci din iubire milostivă față de cei aflați în suferință”, ne transmite Patriarhul Daniel.
Sfântul Nicolae a devenit de-a lungul timpului simbolul generozității față de semeni, al biruinței în momente de răscruce și mai ales de speranță. „Sfântul Nicolae este ocrotitorul săracilor, al văduvelor, al orfanilor, al oamenilor aflați în nevoi, dar și ocrotitorul corăbierilor, al marinarilor”, ne spune Patriarhul Daniel.
De asemnea, Patriarhul ne reamintește că aproape toți marii domnitori din Muntenia și Moldova au ridicat câte o biserică cu hramul Sfântului Nicolae. ”Pentru că în perioada în care el este prăznuit mulți oameni sufereau de frig sau de lipsa de hrană și hramurile acestea erau un prilej de a se cultiva dărnicia și generozitatea. Deci, Sfântul Nicolae a creat o civilizație prin dărnicia sa, o civilizație a generozității, a dărniciei, a milostivirii”, spune Patriarhul Daniel.
Tradiții
Conform tradiției, Sfîntul Nicolae pune daruri în ghetuțele copiilor în noaptea de 5 spre 6 decembrie. Această tradiție este bogată în mesaje. Astfel, copiii sunt îndemnați să fie ascultători și recunoscători pentru ceea ce au primit, dar mai cu seamă sunt sfătuiți să împartă cu ceilalți copii nevoiași această bucurie.
Tradiția spune că, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, se deschid cerurile pentru scurt timp și Sfântul Nicolae este zărit la dreapta Domnului.
În unele zone, localnicii aduc în case ramuri de pomi fructiferi. Dacă acestea înfloresc până la Anul Nou, este semn de prosperitate și bucurii. De asemenea, în unele sate, în ziua Sfântului Nicolae, tinerii petrec cu plăcinte și colinde. În tradițiile populare, se spune că aceasta este ziua în care vine cu adevărat iarna, deoarece din barba moșului Nicolae începe să cadă zăpada. Și se mai spune că, dacă ninge, Moș Nicolae îmbătrânește, iar dacă nu, moșul întinerește.
În țara noastră, aproape 800 de mii de persoane își sărbătoresc onomastica în ziua de 6 decembrie. Numele Nicolae, de proveniență greacă, înseamnă „popor biruitor”, adică popor care biruiește răutățile prin bunătate.