Sfatul lui Josep Borrell pentru cetățenii UE: Dați căldura mai încet în locuințe și mai puneți o haină pe voi
Josep Borrell, șeful diplomaţiei europene, spune că UE trebuie să “plătească un preţ” pentru “tăierea cordonului ombilical” care uneşte economia UE de cea rusă și care de fapt o ajută să-și finanțeze războiul din Ucraina. Iar acest lucru se poate face prin reducerea importurilor de gaze rusești, dar și la nivel micro prin eforturile cetățenilor europeni, cărora le cere “să dea căldura mai încet în locuinţe”, transmite EFE.
“Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să tăiem cordonul ombilical care leagă economia noastră cu cea rusă şi să întrerupem fluxul care le permite să acumuleze rezerve cu care să-şi finanţeze războiul”, a declarat Borrell în cadrul unei dezbateri în Parlamentul European pe tema invaziei ruse.
Șeful diplomaţiei europene spune că efortul trebuie făcut atât la nivel macro, cât și micro, cu aportul cetățenilor.
“Putem face acest lucru la nivel macro”, aşa cum a făcut marţi Comisia Europeană, prezentând o directivă pentru reducerea cu două treimi a importurilor de gaz rusesc până la sfârşitul anului, dar şi la nivel micro, spune Borrell.
Cât despre cetățenii UE, Borrell a găsit și soluția: să mai pună o haină pe ei.
“Cer totodată ca toată lumea să facă un efort individual pentru a reduce consumul de gaz, la fel cum reducem consumul de apă atunci când este secetă şi la fel ca atunci când ne punem o mască pentru a combate un virus”, a afirmat Borrell cu referire directă la pandemia de coronavirus.
El susține că ceea ce s-a făcut împotriva COVID-19 trebuie să se întâmple acum în favoarea Ucrainei. “Trebuie să aibă loc o mobilizare a spiritelor, a activităţilor, a atitudinilor individuale, într-un angajament colectiv pentru a face faţă unei sarcini care este fără îndoială istorică”, a precizat Borrell.