Shanghai: 25.000 de cazuri de Covid-19 înregistrate într-o singură zi / Oricine încalcă carantina va fi sancționat
Autorităţile din oraşul chinez Shanghai au avertizat, miercuri, că oricine încalcă regulile stricte ale carantinei impuse din cauza epidemiei de COVID-19 va fi tratat cu stricteţe.
25.141 de noi cazuri asimptomatice de COVID-19 au fost raportate, marţi, în Shanghai, în creştere faţă de cele 22.348 de cazuri raportate luni, iar cazurile simptomatice au crescut la 1.189 de la 994, potrivit autorităţilor oraşului.
Departamentul de poliţie al oraşului a precizat restricţiile impuse celor 25 de milioane de locuitori, cărora le-a cerut ”să lupte împotriva epidemiei cu o singură inimă… şi să lucreze împreună pentru o victorie timpurie”.
”Cei care încalcă prevederile prezentei sesizări vor fi trataţi în strictă conformitate cu legea de către organele de securitate publică… Dacă se constituie infracţiune, vor fi cercetaţi conform legii”, se arată într-un comunicat al departamentului de poliţiei.
Centrul financiar şi comercial al Chinei se află sub o presiune uriaşă de a ţine sub control cel mai mare focar de COVID-19 apărut în ţară de la izbucnirea pandemiei. De asemenea, Poliţia din Shanghai a interzis circulaţia maşinilor pe drumuri, în afară de cele implicate în activităţi de prevenire a epidemiei sau care transportă persoane care necesită tratament medical de urgenţă.
Locuitorii au fost avertizaţi să nu răspândească informaţii false sau să falsifice declaraţiile pentru circulaţie.