„Shop”-urile din anii 80, vitrinele capitalismului, inaccesibile „constructorilor socialismului”

În timp ce propaganda oficială punea la zid capitalismul cu vehemenţă, abuzând de termeni de esenţă proletcultistă, simbolurile societăţii de consum erau expuse cu generozitate în vitrinele „shopurilor”, magazine cu circuit închis din marile oraşe.

„Shop”-urile, care au apărut la sfârșitul anilor 70 și începutul anilor 80 în hotelurile din marile orașe și din stațiunile de pe Litoral și de pe Valea Prahovei, erau o modalitate prin care regimul comunist facea rost de valută de la turiștii străini care vizitau România. Prin intermediul acestor magazine cu circuit închis se strângeau sume importante. Un „shop” cu un amplasament foarte bun, într-o stațiune de pe Litoral, înregistra într-un singur sezon vânzări de sute de mii de dolari, mărci, franci sau lire sterline.

Aceste afaceri erau profitabile pentru că în anii 70 turismul românesc funcționa destul de bine. În reviste și ziare din Franța, în „Paris Match” și „L Humanite” (ziarul partidului comunist francez), care prin anii 70 puteau fi găsite și în chioșcurile de presă din România, erau reclame ale stațiunilor de pe Litoral, în care își făceau sejurul estival nemți, francezi, italieni, dar și polonezi și cehi. Delta și Mânăstirile din Nordul Moldovei, erau vizitate de zeci de mii de turiști. În perioada marilor vacanțe, în fiecare seară se opreau în parcările celor trei hoteluri din Galați, „Dunărea”, „Galați” și „Turist”, câte 2-3 autocare cu turiști străini aflați în tranzit.

Până la mijlocul anilor 80, oferta mărfurilor din „shop”-uri era stabilită anual printr-un ordin comun al Ministerului Comerțului Exterior și Ministerului Turismului. Fiecare hotel important avea un „shop”.

Spre finalul anilor 80, în contextul economiei de valută pentru plata datoriei externe, oferta s-a diminuat și în „shopurile” hotelurilor mai puțin importante în locul pachetelor de țigări „Marlboro” și „Kent” au apărut țigările bulgărești „BT”, țigările albaneze „Arberia” sau țigări chinezești „Golden Deer”, iar în locul coniacului „Napoleon” au apărut în vitrine sticlele cu votcă din Rusia și Polonia, sau cu palincă și țuica de pere românească.

La Galați, primul „shop” era în centrul orașului dar, pentru că gălățenii se îmbulzeau în fața vitrinei, a fost mutat în holul Hotelului „Dunărea”

În anii 70-80, la Galaţi funcţionau două astfel de „shopuri”, în care produsele occidentale puteau fi cumpărate în valută. La primul dintre ele, cel de la Hotelul „Dunărea”, aveau acces turiştii şi marinarii străini, dar și românii care ajungeau să deţină valută cu voie de la Partid, cum erau muncitorii de la „Arcom”.

Cel de al 2-lea „shop”, de la Agenţia „Navlomar” din port, era pentru marinarii români. De fapt, marinarii și cei care lucrau peste hotare nu aveau asupra lor valută cash, ci bonuri cu valoarea în valută a sumei de care beneficiau.

Primul „shop” funcţionase iniţial magazinul de la intersecţia străzii Domnească cu strada Fraternităţii, în zona de promenadă din centrul Galațiului. Vitrina cu magnetofoane şi radiocasetofoane „mărci străine”, cosmetice şi sticle de whisky, lucruri inaccesibile „constructorilor socialismului”, atrăgea zilnic sute sau mii de gălățeni.

Devenise un fenomen generator de bancuri, aşa că „shopul” a fost mutat într-un spaţiu ferit de ochii lumii, în holul Hotelului „Dunărea”.

Un „shop” era o afacere profitabilă. Un gestionar de „shop” de pe Litoral băga anual în buzunar cuteva sute de mii de lei

„Shopul” de la Hotelul „Dunărea” din Galați era administrat de Oficiul Judeţean de Turism. Gestionară era doamna Gabor, o femeie energică şi pricepută la comerţ, iar vânzător era fiul său, Romică Gabor. Evident, ajungea în poziția de gestionar sau vânzător la shop doar cine avea o proptea serioasă, la Partid sau la Securitate.

Litoralul era împânzit de shopuri, pentru că aici soseau în fiecare vară zeci de mii de turiști străini, nemți, francezi, italieni, dar și polonezi și cehi. „90% din cei care lucrau în shopuri erau turnători, restul de 10% erau piloşi. Era foarte greu să obţii un loc de vânzător”, spune unul dintre „shopiştii” de le Litoral din acea perioadă.

O parte din încasări ajungeau în buzunarele băieţilor deştepţi. În „shopurile” de pe Litoral, care aveau un volum mare de vânzări, se făceau bani frumoși: „Erau shopişti care scoteau, pe perioada de vară, între 300.000 şi 500.000 de lei, banii lor”. Bineînțeles că o mare parte din acei bani ajungeau la șefii de la Partid și Securitate și la cei de care depindea aprovizionarea.

Pe rafturile „shopului” erau de toate. Cele mai importante erau țigările, whisky-ul și cosmeticele care „deschideau orice ușă”

Pe rafturile unui magazin pe valută atrăgeau atenția în primul rând ţigările, de la „Kent”, „Marlboro”, „Salem” şi „Dunhill”, la mărci dispărute din peisajul comercial autohton, ca „Philip Morris”, „St Moritz” sau „Peter Stuyvesant”. În topul cosmeticelor, supremaţia era deţinută de săpunurile „Fa” şi „Lux” şi sprayurile deodorante „Rexonna”, „Fa” şi „8 x 4”. Pe rafturile cu băuturi erau aproape în exclusivitate băuturi tari, whisky „Johnny Walker” sau „Hennessy” ori coniac „Napoleon”.

De la „shop” puteau fi cumpăraţi blugi, în special „Levi’s” şi din ce în ce mai rar „Roy Rogers”- gloria anilor 70, tricouri, pantofi „Adidas”, dar şi vedetele autohtone, cămăşi „Braiconf”, pantofi de „Clujana”, „Guban” şi „Partizanul” Bacău şi celebrele cojoace „Alain Delon” de la Vidra Orăştie.

Ţigările, băutura, cosmeticele, erau cele mai cumpărate. „Se cumpărau în primul rând ţigările şi în special <<Kentul>> şi <<Marlboro>>, dar şi săpunurile şi sprayurile, care erau să le spunem valuta forte când se punea problema să dai o <<atenţie>> unui medic, sau când mergeai la vreo instituție să rezolvi o problemă care depindea de un funcționar care putea să spună da sau nu”, îşi aminteşte Toni Luparu, un adolescent al anilor 70, acum marinar. Produsele din „shopuri” deschideau orice uşă.

„Shop”-urile marinarilor, la Agențiile „Navlomar” de la Constanța, Galaţi şi Tulcea

O rețea aparte era aceea a magazinelor „Navlomar”, care funcționau în porturile în care ancorau nave maritime. Cea mai importantă era Agenția „Navlomar” din Portul Constanța. La Galați, Agenţia „Navlomar” de lângă „Palatul Navigaţiei”, funcţiona ca al doilea „shop” al Galaţiului, la care aveau acces doar marinarii care navigau pe mările și oceanele lumii.

În timpul voiajului, marinarii primeau bonuri pentru ambarcare și orele lucrate suplimentar. La întoarcerea din voiaj mergeau la „shopul” Navlomar şi în schimbul bonurilor luau produse.

„La Navlomar erau cam acelaşi gen de produse care se găseau şi la shopul de la <<Dunărea>>. Ţigări, blugi, cosmetice, televizoare, combine radio-pick up- casetofon, radiocasetofoane, încălţăminte. Cumpăram ţigări şi cafea, pentru că în general cu astea se făceau bani.

Navlomar-ul de la Galaţi era pentru Navrom. Magazinul Navlomar de la Tulcea era mai mare, pentru că acolo era vorba de IPO, întreprinderea de pescuit oceanic, care avea o producţie foarte mare. Marinarii de pe pescadoare munceau foarte mult, în condiţii grele, dar la întoarcerea din voiaj aveau şi un teanc mai mare de bonuri”, spune Toni Luparu.

La „Comturist”, o Dacia 1300 putea fi cumpărată cu 5.500 de dolari

O rețea importantă de „shop”-uri era aceea a Întreprinderii de Comerţ Exterior „Comturist”, subordonată Ministerului Turismului. Avea ca obiect de activitate „vînzarea pe valută a mărfurilor din producţie internă şi din import în consignaţie”. La nevoie, se ocupa și cu expedierea mărfurilor către turiştii ori studenţii străini sau către reprezentanţele diplomatice şi comerciale.

Un reper important în oferta „Comturist”-ului era autoturismul „Dacia”, care putea fi cumpărat și pe lei, dar după ce plăteai cei 70.000 de lei așteptai și 2-3 ani ca să îți vină rândul pe lunga listă de la fabrica din Pitești. Cine putea deține legal 5.000 de dolari își cumpăra o „Dacia 1300” de la „Comturist”, cu livrare imediată.

În 1983, o Dacia 1.300 putea fi cumpărată cu 4.500 de dolari, iar o Dacia 1310 LS costa 5.500 de dolari.

Un pachet de ţigări – între 50 și 80 de cenţi, un spray – 3 dolari, 1 kg de cafea 3,5 dolari, o ciocolată „Toblerone” – 3 dolari

 „Shoppingul” anilor 70-80 se făcea în dolari şi mărci, dar la putere era dolarul. O perioadă, cât timp la punerea în funcţiune a instalaţiilor de la Combinatul Siderurgic lucrau şi specialişti francezi, la Galaţi a fost la putere şi francul.

Valuta se procura uşor, pentru că la restaurantul „Dunărea” şi cofetăria „Corso” roiau „bişniţarii”, care cumpărau dolarii şi mărcile de la marinarii străini care își petreceau în Portul Galați cele câteva zile în care nava era descărcată și încărcată. Un dolar se putea cumpăra cu 16 lei sau 18 lei, după cum mergea piaţa.

La „shop”, un pachet de ţigări putea fi cumpărat cu 50-80 de cenţi, un spray cu 3 dolari, un kilogram de cafea cu 3,5 dolari iar o ciocolată „Toblerone” costa 3 dolari.

Un pachet de ţigări mai putea fi cumpărat şi de la Hotelul „Partidului” din Galați, actualul Hotel „Faleza”, dar acolo costa 21 de lei, adică un dolar şi 20 de cenţi, dublu faţă de preţul de la shop.

La „Comturist”, un televizor color Sharp costa 562 de dolari, iar un televizor JVC se vindea cu 744 de dolari.

La finalul anilor 80 au apărut în „shop”-uri mărfurile românești: mașinile de spălat „Albalux”, televizoarele „Cromatic”, făină şi fasole!

Către sfârșitul anilor 80, când se făcea economie de valută pentru plata datoriei externe, au început să dispară din „shop”-uri multe produse occidentale. În locul lor au apărut produse românești, ștergarele artizanale, covoare de Cisnădie, perdele de Pașcani, dar și elecrocasnice.

Celebrele mașini de spălat „Alba Lux”, fabricate la uzina de armament de la Cugir, se vindeau cu prețuri între 50 si 100 de dolari. Pe rafturile cu aparatură electronică tronau şi televizoarele color româneşti, marca „Cromatic”.

Culmea ridicolului s-a produs în ultimii ani ai „epocii de aur”, când pe rafturile „shopurilor” au apărut și alimente, pe care oricum românii și le puteau procura și de pe piața neagră, în lei, nu în valută.

„În perioada în care în autoserviri nu mai găseai la liber decât conserve de peşte, creveţi vietnamezi, macaroane şi borcane cu ghiveci de legume, apăruseră şi la shop alimente uscate. Era ciudat să vezi, expuse într-un colţ, pungi cu făină, zahăr şi fasole”, îşi aminteşte Toni Luparu, pe atunci marinar la Intreprinderea de Pescuit Oceanic din Tulcea.