Cum explică șeful Jandarmeriei informațiile conform cărora și-ar fi aprobat ilegal plata a sute de ore suplimentare
Șeful Jandarmeriei Române, Bogdan Enescu, a reacționat după ce în spațiul public au apărut informații conform cărora procurorii anticorupție cercetează o presupusă încălcare ilegală de bani pe ore suplimentare de către unii șefi ai Jandarmeriei. Enescu susține că el nu și-a dat drepturi nelegale și nu a primit citație la DNA.
”Trebuie să vă precizez că există o obligaţie de rezervă din partea mea vis-a-vis de activităţile şi cercetările desfăşurate în acest dosar, întrucât se află în faza de urmărire penală care nu este publică şi ceea ce impune din partea mea o reticenţă cu privire la date şi informaţii de interes în soluţionarea dosarului. La acest moment nu există o informaţie certă cu privire la ceea ce dumnevoastră afirmaţi (…) Nu am informaţii oficiale cu privire la această situaţie. Nu am primit nicio citare printr-una din formele legale prevăzute de lege. Este exclus ca eu să îmi fi acordat drepturi sau beneficii suplimentare sau nelegale, întrucât această atribuţie revine altor structuri din cadrul unităţii în care activez în momentul de faţă. Este exclus ca această situaţie să se întâmple în realitate”, a spus în exclusivitate la Antena 3, şeful Jandarmeriei Române, colonelul Bogdan Enescu.
Citește și: