Și-au angajat contabile care erau și inspectori la ANAF. Acum, 27 de afaceriști sunt cercetați penal de către DNA
Un număr de 27 de oameni de afaceri au fost puşi sub urmărire penală de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, după ce ar fi pus la dispoziţia unor angajaţi ai Administraţiei Finanţelor Publice (AJFP) Buzău documentele contabile ale societăţilor pentru a le efectua contabilitatea primară, în condiţiile în care respectivii funcţionari aveau ca sarcină de serviciu să le controleze firmele.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus extinderea urmării penale faţă de 27 oameni de afaceri cu privire la săvârşirea, în forma complicităţii, a infracţiunii prevăzute de art. 11 din Legea 78/2000, respectiv îndeplinirea unei însărcinări, intermedierea ori înlesnirea efectuării unor operaţiuni comerciale sau financiare ori participarea cu capital la un operator economic privat faţă de care avea sarcina de a-l supraveghea, controla, reorganiza sau lichida, dacă fapta este de natură a-i aduce direct sau indirect un folos necuvenit, în formă continuată, informează un comunicat al DNA, citat de Agerpres.
Procurorii anticorupţie notează în ordonanţe că, în perioada martie – august 2021, cei 27 oameni de afaceri ar fi pus la dispoziţia Nicoletei-Cristina Gheorghe, Daniela Iacob, Daniela Mavrodin, Luminiţa Mînzu şi Vasilica Neacşu, angajaţi ai AJFP Buzău, documentele contabile ale societăţilor pe care le administrau în vederea întocmirii situaţiilor şi declaraţiilor fiscale, depunerii acestora la organele fiscale, etc.
„Aceste demersuri ar fi avut loc în condiţiile în care oamenii de afaceri cunoşteau faptul că funcţionarii respectivi aveau, printre altele, ca sarcină generală de serviciu doar pe aceea de a controla operatorii economici privaţi cu sediul în raza de competenţă şi nicidecum pe aceea de a efectua activităţi de contabilitate primară”, menţionează anchetatorii.
DNA anunţa, miercuri, că a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar şi pe numele Nicoletei-Cristina Ghorghe, inspector superior în cadrul AJFP Buzău, Daniela Iacob, consilier superior în cadrul AJFP Buzău, Daniela Mavrodin, inspector superior în cadrul AJFP Buzău, Luminicţa Mînzu, inspector fiscal în cadrul AJFP Buzău, şi Vasilica Neacşu, consilier superior în cadrul AJFP Buzău, pentru îndeplinirea unei însărcinări, intermedierea ori înlesnirea efectuării unor operaţiuni comerciale sau financiare ori participarea cu capital la un operator economic privat faţă de care avea sarcina de a-l supraveghea, controla, reorganiza sau lichida, dacă fapta este de natură a-i aduce direct sau indirect un folos necuvenit, în formă continuată.
Procurorii spuneau că, în perioada martie – august 2021, celelalte cinci inculpate, în calitatea menţionată, deşi aveau ca sarcină de serviciu controlul operatorilor economici privaţi, acestea ar fi îndeplinit pentru unii dintre ei însărcinări circumscrise activităţii contabile, tariful perceput pentru activitatea desfăşurată de inculpate ar fi început de la minim 300 lei/lună, în funcţie de volumul de acte care urma să fie procesat.