Și-au vândut copilul unui neamț pentru 8.000 de lei. Drumul mitei până în Germania
O familie din județul Gorj și-a vândut copilul unui cetățean german pentru suma de 8.000 de lei! Cum a fost posibil așa ceva și cum a ajuns copilul de 4 ani până în Germania, vedeți în rândurile de mai jos.
Este anchetă de proporții, după ce s-a aflat acum că o familie din Gorj și-a vândut propriul copil pentru suma de 8.000 de lei. Cumpărătorul este un cetățean german, care a reușit să scoată copilul în vârstă de 4 ani din țară! Cum a fost posibil așa ceva?
Și-au vândut copilul unui neamț pentru 8.000 de lei
Ei bine, se pare că în România încă se rezolvă orice problemă, pentru suma potrivită. Neamțul ar fi folosit o procură notarială falsă și, cred anchetatorii, ar fi dat mită notarului, dar și vameșilor pentru a ieși cu copilul din țară. Micuțul mai are doi frați, care au ajuns acum în sistemul de protecție socială din Gorj. Aceștia provin dintr-o familie săracă, lipsită de posibilități materiale, dar se pare că și sufletești.
Tranzacția s-ar fi făcut încă din luna decembrie, însă autoritățile au intrat pe fir recent, deoarece familia respectivă era monitorizată de către DGASPC. La ultima văzită a angajaților de la Protecția Copilului, inspectorii au observat că lipsește unul dintre copii. Când i-au luat la întrebări pe părinți, aceștia au dezvăluit că l-au vândut din luna decembrie, pentru 8.000 de lei.
Fără să mai stea pe gânduri, inspectorii i-au luat pe ceilalți doi copii ai familiei din grija părinților, iar cazul a ajuns la procurorii de la DIICOT, care au deschis o anchetă.
Cazul a ajuns și în atenția ministrului Familiei, Natalia Intotero, care a promis că statul român va face tot ce trebuie ”ca acest copil să ajungă acasă”, însă probabil că nu tot în sânul familiei respective.
”Indiferent câte presiuni ar fi din partea cetățeanului respectiv, cetățeanului străin, asupra autorităților din România, da, pot să confirm că este groaznic ceea ce s-a întâmplat și pot să vă asigur din partea statului român că acel copil va trebui să ajungă acasă.
Facem deja toate demersurile și există un dosar instrumentat de DIICOT și vreau să îi felicit pentru profesionalism, pentru devotare și implicare, în egală măsură”, a explicat ministrul familiei. Acum, autoritățile trebuie să-l găsească pe acel copil și să spere că nu a pățit nimic rău.