Şi, totuşi, au înflorit trandafirii

M-a prins viaţa în chingile ei, m-a însemnat, ca pe oamenii năpăstuiţi, cu cenuşiu pe spate, mi-a făcut clipele gri închis, aproape spre negru şi, spre ruşinea mea, nici n-am observat că mi-au înflorit, ca-n rai, trandafirii din grădină.

Asta, deşi, pe cuvânt, am intrat zilele astea printre ei şi i-am descongestionat de volbura care îi năpădise. Minţile şi sufletul şi ochii îmi sunt în altă parte, plecate toate pe cărări încâlcite de soartă. Şi n-am văzut. N-am remarcat. N-am simţit. Am robotit, legată la ochi şi la baierele sufletului, printre toate florile, altă dată răsfăţate şi lăudate din grădină, fără să le observ şi fără să le dau importanţă.

Azi, unul dintre trandafiri, postat strategic pe o alee care desparte locul cu flori de locul cu legume, în timp ce mă grăbeam, tăcută şi înnegurată, să mă duc în alt colţ al curţii, la roşiile plantate de curând, m-a prins, şugubăţ, dar şi iritat de neatenţia mea, de picior. A zgâriat, a înţepat, a muşcat din gamba şi din pulpa piciorului, a intrat în carne, a lăsat dâre roşiatice.

„Hei, madame, probabil c-a strigat după mine, ce treci ca năluca pe lângă noi? Tu nu vezi ce regal ţi-am pregătit? Nu vezi ce maiestuos şi delicat am înflorit pentru tine? Nu vezi puzderia de flori parfumate, de toate culorile?” Nu. Nu văzusem nimic din toate astea. Abia atunci, în timp ce-mi scoteam mărăcinii de pe unde au intrat, am observat ce splendoare e-n grădina mea.

Minunile roşii, şi albe, şi galbene, şi grena, şi portocalii, şi roz au izbucnit, ca la comanda unui general, în floare. Parfumul şi culorile lor m-au luat, abia acum, de ochi. Şi nu doar. Abia acum aud cântecul din lăute al florilor din grădina mea. Adică, nu doar trandafiri.

Căci, de exemplu, deşi mă îmbătase de câteva ori cu mirosul ei, nici pe iasomie, săraca, n-o privisem cu dedicaţie şi atenţie. Mda… Viaţa a mers înainte. Chiar dacă eu am fost în blocaj. Norii negri încă mă apasă. Nebuloase stau deasupra mea, ciorchine. Prin rărunchi sunt, ca altă dată, ferfeniţă.

Tristeţi îmi sunt împlântate, ca pumnalul, în inimă. Sigur, nu e bine… O să găsesc, pesemne, cu timpul, calea. Sunt, da, sub asaltul cenuşiului. Şi, totuşi, au înflorit trandafirii…