Sibiu: Două dosare de mită luată de medici!
Un medic și un asistent medical, angajați ai Casei Județene de Pensii Sibiu – Cabinetul de exertiză medicală nr. 3 Mediaș, sunt cercetați pentru luare de mită. Este al doilea dosar de luare de mită, în ultimele zile, în care este cercetat un medic de la Sibiu.
Potrivit anchetei, cei doi, angajați ai Casei Județene de Pensii Sibiu, ar fi obișnuit să pretindă sume de bani sau alimente pentru obținerea unor pensii de invaliditate sau revizuirea documentației.
Ieri au avut loc percheziții în Mediaș și Orăștie.
„În data de 30 octombrie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor de la judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sibiu, s-au efectuat percheziții la trei locații de pe raza municipiului Mediaș și respectiv Orăștie. Perchezițiile au fost dispuse în legătură cu săvârșirea unor fapte de corupție de către un medic și un asistent medical din cadrul Casei Județene de Pensii Sibiu, Cabinetul de Expertiză Medicală nr. 3 Mediaș”, a precizat prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Mihaela Ruginosu.
Presa locală relatează că, potrivit procurorilor, cei doi ar fi primit sume între 500 și 2.000 de lei, inclusiv produse alimentare, în perioada iunie-octombrie 2023.
De subliniat că acest dosar de luare de mită vine la scurt timp după ce, tot la Sibiu, un alt medic, șeful de secție al Spitalului de Psihiatrie, a fost reținut pentru 24 de ore, întrucât ar fi primit de la un pacient 100 de euro și alimente. Acest medic a fost eliberat și se află, în perioada cercetătorilor, sub control judiciar.