Silvestru Șoșoacă: Diana a evoluat ca şi notorietate, dar a involuat ca om
Silvestru Șoșoacă a venit cu noi detalii din culisele divorțului cu senatoarea Diana Șoșoacă. Cunoscutul avocat susține că a reușit să finalizeze actele de divorț.
Totodată, Silvestru Șoșoacă e de părere că ”după intrarea în Parlament de acum trei ani şi jumătate Diana a involuat ca om.”
„Am reușit să finalizez actele de divorţ şi de astăzi sunt oficial în divorț şi mă bucur foarte tare pentru asta. Este o bucurie pentru mine. Am căutat foarte mut echipa aceasta de avocați, pentru că este echipa care a învins-o pe Diana în fiecare proces pe care l-a avut, adică nu au pierdut niciodată în faţa ei. Vor câştiga şi de data asta.
După intrarea în Parlament de acum trei ani şi jumătate Diana a involuat ca om. A evoluat ca şi notorietate, a fost poate cel mai prolific senator, cel mai cunoscut politician din ţară cu siguranță, dar a involuat ca om. Cu cât avea mai mult succes în afara casei, în casă lucrurile erau diferite până când nu s-a mai putut locui împreună.”
Silvestru Șoșoacă: Deplâng soarta partidului SOS România
Silvestru Șoșoacă își exprimă dezamăgirea sa față de situația actuală a partidului. Consideră că SOS România avea șanse bune de a intra în Parlament, dar acum, conform sondajelor, se situează sub pragul electoral de 4%.
”Deplâng soarta partidului SOS România, era un partid cu şanse bune, cu siguranță am fi intrat în Parlament. Acum nu se mai intră că e sub 4% pe nişte sondaje. Alegătorii sunt bulversați, mulţi se vor îndreaptă spre AUR că este un partid aproape frate pentru că din el ne-am desprins şi noi. Alţii vor sta acasă din nefericire şi acolo e durerea mea.
În ultima vreme Diana este cea reală, falsă cu spirit demagogic, prefăcută şi lumea o vede. Deşi e rău pentru partidul SOS pentru alegătorii care se pregăteau să o valideze poate că e mai bine. În sfârşit radiografia este completă. Asta este adevărata Diana, total diferită de Diana Șoșoacă de acum patru ani de zile când mergem în piaţă, când riscam libertatea amenzi, Diana aia care a cucerit publicul. Este diferită astăzi.
Doar pentru nume ne luptăm. Este numele meu, altceva nu avem ce să împărțim. Nu va fi un proces de partaj. Noi ca şi familie nu am evoluat deloc financiar de când a intrat în politică ba din contră. Ea se cramponează de un nume şi nu înțeleg de ce”, a spus Silvestru Şoşoacă, la Antena 3 CNN.