Silvicultorii cer să nu se vândă padurea de la Romsilva pentru „un pumn de arginți”
Miting de protest pentru „salvarea pădurilor aflate în proprietatea statului” organizat, joi, de Federația Sindicatelor Silva la sediul Guvernului și la care sunt așteptați circa 5.000 de membri de sindicat.
„Pentru un pumn de arginți de la Comisia Europeană, România este pe cale să pună pe tavă unor grupuri de interese cele 3,1 milioane de hectare păduri de stat, singura bogăție și resursă regenerabilă pe care această țară o mai are și a cărei valoare este una inestimabilă”, se arată într-un comunicat al Federației.
Sindicaliștii arată că România beneficiază de o alocare de 29 miliarde euro pentru implementarea PNRR, din care granturi în valoare de 14 miliarde euro și împrumuturi în valoare de 15 miliarde euro, iar sub presiunea unor negocieri neinspirate care au stat la baza aprobării PNRR, recunoscute public inclusiv de reprezentanți guvernamentali, și a unor recomandări trasate de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), Guvernul României ”pune în pericol soarta celor 3,1 milioane hectare păduri proprietate publică de stat, care stochează în prezent un volum de aproximativ 1 miliard de metri cubi de lemn, cu o valoare ce depășește 100 miliarde euro”
Membrii Federației susțin că Guvernul a promovat în 14 decembrie 2022 un proiect de lege pentru modificarea și completarea O.U.G nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, „adoptat în mare grabă în ședința din 19.12.2022, fără respectarea termenelor minimale de dezbatere publică prevăzute de Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică”.
Proiectul a fost trimis în procedură de urgență spre adoptare Senatului României, mai afirmă sindicaliștii.
„Se dă o lovitură decisivă majorității regiilor autonome ale statului, forțând reorganizarea acestora prin divizarea activităților de serviciu public de activitățile comerciale. Totodată, se prevede și faptul că de la intrarea în vigoare a legii, nu mai pot fi înființate regii autonome care să desfășoare în principal activități economice, precizează Federația Sindicatelor Silva.
Membrii federației atrag atenția că dacă actul normativ va fi legiferat în forma adoptată de Guvern, activitățile comerciale ale regiilor autonome vor trebui să fie organizate în societăți pe acțiuni sau societăți cu răspundere limitată, în termen de trei ani de la data intrării în vigoare a legii.
Legea vizează în mod direct Autoritatea Rutieră Română, Monetăria Statului, Monitorul Oficial, Romatsa – Administrația Serviciilor de Trafic Aerian, Autoritatea Aeronautică Civilă Română, dar și Regia Națională a Pădurilor, atrage atenția Federația Sindicatelor Silva.
Mai mult, sindicaliștii afirmă că prin această modificare legislativă pădurile României „sunt în pericol de a fi administrate și exploatate de societăți pe acțiuni sau de S.R.L-uri. După înființarea acestor societăți pe acțiuni, cel mai probabil, statul le va lista la bursă, iar marii operatori economici interesați de păduri și de lemnul românesc, vor putea deveni acționari majoritari (anumite firme cu capital străin care procesează cantități importante de lemn în România au deja poziții dominante pe piață față de operatorii economici autohtoni)”.
Mitingul va avea loc joi, între orele 10:00 și 13:00, la sediul Guvernului României din Piața Victoriei.