Silvio Berlusconi renunță la candidatura pentru președinția Italiei
Fostul premier Silvio Berlusconi, în vârstă de 85 de ani, a anunţat sâmbătă că renunţă să candideze la preşedinţie, post pentru care votul începe luni în parlamentul italian, informează AFP.
Miliardarul italian a făcut campanie în culise de mai multe săptămâni pentru a-i succede actualului preşedinte, Sergio Mattarella, deşi observatorii scenei politice au exprimat îndoieli că acesta ar putea obţine voturile necesare.
Într-o declaraţie făcută în marja unei întâlniri virtuale cu alţi lideri ai dreptei, Silvio Berlusconi a asigurat că are voturile necesare, dar că, într-un spirit de „responsabilitate naţională”, le-a cerut susţinătorilor săi să-i retragă candidatura.
„Astăzi, Italia are nevoie de unitate”, a spus el, referindu-se la epidemia de coronavirus.”Voi continua să îmi servesc ţara într-un mod diferit”.
Preferat în cursa prezidenţială este Mario Draghi, actualul prim-ministru, aflat în fruntea unui guvern de unitate naţională şi fost şef al Băncii Centrale Europene.
Silvio Berlusconi, al cărui partid, Forza Italia, participă la guvernare, ar prefera ca Draghi să rămână premier până la alegerile din 2023.”Consider că este necesar ca guvernul Draghi să îşi finalizeze activitatea până la sfârşitul legislaturii”, a spus el într-un comunicat transmis de purtătorul său de cuvânt. Aceasta i-ar permite să realizeze reforma sistemului fiscal şi judiciar, precum şi a administraţiei, promise în schimbul miliardelor de euro din planul de redresare post-pandemie al Uniunii Europene, a spus el.
Preşedintele Italiei – un rol, în esenţă, ceremonial – exercită o putere considerabilă în cazul unei crize politice, fie că aceasta implică dizolvarea parlamentului, alegerea prim-ministrului sau refuzul acordării mandatului unor coaliţii fragile.
O mie de senatori, deputaţi şi reprezentanţi regionali vor începe luni votul. Pentru alegerea preşedintelui sunt necesare două treimi din voturi în primele trei tururi, apoi majoritatea absolută în tururile următoare.
Din cauza măsurilor de securitate impuse de pandemia de COVID-19, fiecare rundă va dura o zi şi, conform tradiţiei, teoretic nu există candidaţi oficiali.