Simona Bucura Oprescu a primit aviz favorabil pentru Ministerul Muncii

Publicat: 23 dec. 2024, 16:58, de Andrei Ceausescu, în POLITICĂ , ? cititori
Simona Bucura Oprescu a primit aviz favorabil pentru Ministerul Muncii

Simona Bucura Oprescu, propusă pentru a prelua portofoliul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidaritatea Socială, a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului, potrivit Agerpres.

Decizia a fost luată cu 47 de voturi în favoarea nominalizării și 34 împotrivă, evidențiind sprijinul majoritar acordat în cadrul audierilor.

După primirea avizului favorabil,, Simona Bucura Oprescu a făcut declarații presei despre prioritățile mandatului său și subiectele de actualitate din domeniul protecției sociale.

„Indexarea pensiilor este un subiect esențial, și vreau să subliniez că am finalizat Legea 360 pentru anul 2023, iar pentru 2024 veniturile tuturor românilor au crescut, inclusiv ale pensionarilor. De la 1 ianuarie, pensiile vor fi majorate cu 13,8% conform planurilor anunțate, iar recalcularea pensiilor va continua, beneficiind peste 3,8 milioane de români,” a declarat Bucura Oprescu.

Referindu-se la reforma salarizării, ministrul propus a menționat: „Astăzi discutăm despre jalonul 420 din PNRR, care include elaborarea unei noi legi a salarizării. Ministerul Muncii a finalizat deja partea de dialog social și lucrează la reașezarea coeficienților pentru a crea un sistem echitabil și sustenabil. Legea va fi prezentată într-o etapă avansată săptămâna viitoare.”

La întrebările privind pensiile mici, Simona Bucura Oprescu a explicat: „Consider că este corect ca întâi să implementăm deciziile și apoi să comunicăm. De fiecare dată când PSD a fost la guvernare, am protejat drepturile românilor. Vă rog să aveți răbdare, pentru că toate deciziile vor fi luate în interesul pensionarilor.”