Simona Halep a câștigat trofeul WTA pentru lovitura anului în tenis
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2021/10/halep-wta1-e1634656960165.jpg)
Simona Halep, locul 20 mondial, a câştigat pentru a doua oară în carieră trofeul WTA pentru lovitura anului în tenis.
Halep a fost nominalizată pentru o lovitură din meciul cu Gabriela Ruse, de la Transylvania Open, câştigat, scor 6-1, 6-2, în primul tur.
Pentru lovitura anului au mai fost nominalizate în primă fază Su-wei Hsieh (16-imi Abu Dhabi), Belinda Bencic (semifinale Adelaide), Bianca Andreescu (optimi Miami), Marta Kostiuk (optimi Istanbul), Garbine Muguruza (optimi Roma), Iga Swiatek (16-imi Eastbourne), Conny Perrin (16-imi Praga), Camila Giorgi (sferturi Montreal) şi Magda Linette (16-imi Ostrava). Nominalizatele erau împărţite în două grupe, care au fost câştigate de Simona Halep şi Su-wei Hsieh. Apoi, au fost votate pe site-ul WTA loviturile celor două finaliste, anchetă câştigată de Halep cu 86 la sută din totalul voturilor.
La dublu, lovitura anului a fpst aleasă o lovitură a echipei Gabriela Dabrowski/Luisa Stefani (Canada/Brazilia), din semifinale de la San Jose, împotriva cuplului Ellen Perez/Kveta Peschke (Australia/Cehia), scor 6-3, 4-6, 10-8.
Simona Halep a mai câştigat ancheta pentru lovitura anului în 2018, atunci pentru o lovitură de la Miami Open, de la un meci cu Agnieszka Radwanska.