11:02, 19.12.2024 • SPORT
Simona Halep confirmă că are ruptură musculară la gamba stângă
Simona Halep, numărul trei mondial, a confirmat, vineri, printr-un mesaj postat pe Twitter, că are o mică ruptură musculară la gamba stângă. Jucătoarea va intra în recuperare de luni, după ce se întoarce în țară.
„Salutare! După un RMN făcut aici la Roma pot confirma că am o mică ruptură musculară în partea superioară a gambei stângi. Voi zbura azi spre casă, iar luni voi începe recuperarea la piscină şi în sală”, a afirmat Halep, care a fost nevoită să abandoneze din cauza durerilor în turul al doilea la Roma, la scorul de 6-1, 3-3, 0-30 în meciul cu germanca Angelique Kerber.
„Rămân optimistă şi voi face tot ce pot pentru a grăbi revenirea. Vă mulţumesc şi ne vedem în curând!”, a mai transmis Halep, care era campioana en titre la Roma.
După această accidentare, Simona Halep este în pericol să rateze turneul de la Roland Garros, care va debuta pe 30 mai.
10:27, 18.12.2024 • SPORT