Simona Halep, despre colaborarea cu Patrick Mouratoglou: Îmi este greu să am încredere în cineva
Simona Halep evoluează alături de Patrick Mouratoglou, fiind calificată în sferturile turneului de la Madrid.
Înaintea partidei de miercuri contra lui Ons Jabeur, românca a vorbit despre relația sa cu tehnicianul francez și aspectele pe care acesta a reușit deja să le îmbunătățească de când au început să colaboreze.
Având parte de evoluții bune la Caja Magica, Simona Halep o va înfrunta în sferturi pe Ons Jabeur.
Halep susține că francezul a știut cum să abordeze aspectele la care ea era deficitară, știind cum să comunice în momentele dificile, conform tennisactu.net.
„Este o atmosferă bună în echipa mea, simt o energie bună, Patrick mă susține foarte mult. Am schimbat multe lucruri, dar întotdeauna într-un mod natural. Nu simt că forțez nimic, schimbările sunt uneori dificile, dar totul a venit de la sine.
Patrick știe că sunt o persoană foarte emoțională, așa că știe să vorbească cu mine, să se pregătească pentru fiecare situație pe care trebuie să o rezolvăm. Până acum totul merge bine. Nu a fost ușor, recunosc, sunt o persoană foarte timidă, știți cu toții asta.
În general, sunt foarte introvertită, îmi este greu să am încredere în cineva. Dar am nevoie de confort, iar cu el m-am simțit confortabil din prima clipă.
Văd că îmi apreciază jocul, felul meu de a fi, așa că a fost ușor să comunicăm. I-am explicat ce simțeam în timpul meciurilor, înainte și după acestea, iar el m-a să înțeleg ce se întâmplă în acele momente dificile”, a declarat Simona Halep.
Simona Halep vs Ons Jabeur
Simona Halep vs Ons Jabeur va fi prima partidă de pe Terenul Manolo Santana și va începe miercuri, de la ora 13:00 (ora României). Partida va fi LiveText pe HotNews.ro și în direct pe Digisport 2.
Halep și Jabeur s-au mai întâlnit de trei ori în circuitul WTA: sportiva din Tunisia a profitat de abandonul românicei la Beijing 2018, iar Simona s-a impus la Dubai 2020 și 2022.
Prin calificarea în sferturi, Halep și-a asigurat un premiu în valoare de 169.650 de euro şi 215 puncte WTA în clasamentul de simplu. Grație parcursului de la Madrid, Simona a depăşit-o pe rusoaica Maria Sharapova în clasamentul all-time al câștigurilor obținute din tenis.
Simona Halep a câștigat turneul de la Madrid la edițiile din 2016 și 2017. De asemenea, ea a mai disputat finale în 2014 (învinsă de Maria Sharapova) și în 2019 (a cedat cu Kiki Bertens).
În 2021, Halep a părăsit turneul de la Caja Magica în faza optimilor (6-4, 5-7, 5-7 cu Elise Mertens).
Simona Halep, traseul virtual de la WTA Madrid
Turul I – 6-2, 6-3 vs Shuai Zhang
Turul II – 6-3, 6-1 vs Paula Badosa
Optimi – 6-4, 6-4 vs Coco Gauff
Sferturi – Ons Jabeur
Semifinale – Amanda Anisimova / Ekaterina Alexandrova
Finală – Jessica Pegula / Sara Sorribes Tormo / Anhelina Kalinina / Jil Teichmann.
WTA Mutua Madrid Open are loc în perioada 28 aprilie – 7 mai pe zgura din complexul de la Caja Magica. Face parte din categoria WTA 1000, are premii totale în valoare de $6.575.560, iar campioana en-titre este Aryna Sabalenka. Simona Halep s-a impus la edițiile din 2016 și 2017.