Sinaia pe bicicletă
În weekend-ul care urmează, la Sinaia se organizează un eveniment așteptat de multă lume. “Sinaia pe bicicletă”, așa se numește și la el se poate înscrie – gratuit – oricine. Iată adresa pentru înscrieri: https://forms.gle/idiW31nAmh9aog4C6.
Pentru 20 și 21 august, organizatorii promit: „în cele două zile vom parcurge pe bicicletă trasee inedite de dificultate ușoară spre medie, valorificând toate avantajele oferite de oraș. În fiecare zi startul se va da la ora 10.00 din curtea Primăriei Sinaia.
Sâmbătă programul include urcarea pe traseul: Parcul Ghica – Mănăstire Sinaia-Cabana Schiorilor-Telegondola Sinaia cu urcare la Cota 2000 și coborâre pe Drumul Cotei, iar după ajungerea ultimului concurent, în centrul Parcului Dimitrie Ghica, va avea loc festivitatea de premiere.
Duminică: 21.08.2022 – Traseu cultural. Vizite la: Muzeul Orașului Sinaia, Urcare la Castelul Pelișor, Mănăstirea Sinaia și Castelul Peleș”. Așa că, iubitorii de parcurs trasee montane pe bicicletă sunt așteptați în număr cât mai mare.