Sindicaliştii de la Alro vor să primească energie la același preţ ca și traderii
Sindicaliştii de la Alro, care protestează vineri în fața Guvernului, cer să primească energie la un preţ similar celui cu care statul o vinde traderilor. Ei susțin că aceștia obțin energia la un preț de 250 de lei, iar apoi o vând populaţiei cu 1.000 de lei în plus.
De altfel, aceasta a fost și principala solicitare a angajaţilor din Sindicatul Liber Aluministul la mitingul de joi din faţa Prefecturii Olt din Slatina, desfășurat în semn de protest faţă de preţurile mari la energie.
„Preţul energiei este primul punct pe ordinea de zi – noi nu solicităm decât să fim trataţi aşa cum sunt trataţi traderii, care primesc de la stat o energie extrem de ieftină, în jur de 250 de lei, după cum am aflat din şedinţa inter-ministerială a domnului Ciucă cu patronatele, sindicatele şi miniştrii dumnealui, şi care este vândută populaţiei cu 1.000 de lei în plus. Iar noi, cei de la ALRO, am fost şi am negociat cu cei de la Hidroelectrica o anumită cantitate de energie, iar preţul pe care l-am obţinut a fost de 1.070 de lei, iar preţul pe PZU este mai mic, este de 1.060 de lei. Deci este o bătaie de joc, pe aceşti oameni nu îi interesează industria României, se pare că este un act premeditat de asasinare a industriei româneşti şi de sărăcire a populaţiei”, a afirmat Constantin Popescu, preşedintele Sindicatului Liber Aluministul pentru Agerpres.
Pe lângă cei 100 de angajaţi chemaţi la miting, la protestul din faţa Prefecturii Olt au venit, din proprie iniţiativă, şi foarte mulţi locuitori ai oraşului Slatina.
Vineri, mai multe sindicate ale lucrătorilor din industria metalurgică organizează un miting în faţa Guvernului, în semn de protest faţă de faptul că nu beneficiază de plafonarea preţurilor la energie. La acţiune participă membri ai mai multor organizații: Sindicatul Liber Aluministul, Sindicatul Alroproduct, Sindicatul UPS, Sindicatul Prelucrarea Aluminiului şi Sindicatul Alum Tulcea.