Sindicatul lui Ion Rădoi de la Metrorex amenință cu pichetarea Ministerului Transporturilor pentru a-și păstra privilegiile
Președintele sindicatului Metrorex Ion Rădoi pregătește pichetarea Ministerului Transporturilor cu sindicaliștii pe care îi conduce. Conform mesajului trimis membrilor de sindicat, luni urmează să se decidă Primăria Capitalei dacă aprobă pichetarea Ministerului Transporturilor.
Sindicaliștii protestează împotriva ministrului Transporturilor Cătălin Drulă pentru „refuzul de a modifica HG nr. 482/1999 prin armonizarea acesteia cu noile reglementări apărute în diferite acte normative, precum și intenția acestui vremelnic ministru de a elabora un proiect de lege privind organizarea, funcționarea și dezvoltarea transportului public cu metroul, deși în România nu există decât metroul bucureștean”, se arată în mesaj, care adaugă și că „această lege deschide ministrului Drulă calea legală pentru privatizarea unor activități”.
Privatizarea, atunci când se face conform regulilor economiei de piață, nu este o măsură menită să distrugă o afacere, drept pentru care nu ar fi neapărat o problemă pentru Metrorex. Ce poate să dispară însă este sindicatul sau afacerile pe care le controlează sindicatul, ceea ce nu este pe placul lui Rădoi.
Mesajul mai reclamă „intenția ministrului Drulă de a aplica la Metrorex măsuri concrete de restructurare, fără a ține cont de personalul existent și de faptul că Metrorex este o unitate strategică de interes național.” O restructurare presupune un plan destul de amănunțit, niciun ministru nu și-ar permite să umble al siguranța sutelor de mii de oameni care merg cu metroul în fiecare zi. Dar aceasta nu înseamnă că un audit care să vadă dacă există departamente supradimensionate sau, dimpotrivă, subdimensionate, nu trebuie făcut.
Se reclamă și faptul că actualul Consiliu de Administrație nu își asumă rezultatul negocierilor colective de la metrou și nu aplică prevederile negocierii CCM2020/2021 tuturor salariaților societății, contrar prevederilor Codului Muncii. De asemenea, se reclamă „neacordarea bonusurilor prevăzute în CCM, deși din punct de vedere bugetar acestea puteau fi suportate”, ca și „lipsa de reacție a ministrului Drulă față de situația conflictuală existentă la nivel de Metrorex SA datorită prestației actualului Consiliu de Administrație provizoriu, precum și faptul că ministrul Drulă reuză în mod constant să aibă o discuție cu reprezentanții sindicatului de metrou.”
Mesajul nu spune însă nimic despre situația spațiilor comerciale din stațiile de metrou, pe care sindicatul le controlează și acum sunt disensiuni între sindicat și conducere pe marginea acestui subiect.
Nici nu pomenește nimic despre faptul că ministrul Transporturilor a trimis Corpul de Control al ministerului la Metrorex pentru a verifica situația salariilor și nu numai, decizie care a nemulțumit sindicatele, deși nu sindicatele sunt vizate de control, ci compania.
Ion Rădoi nu a obținut o întrevedere cu ministrul Transporturilor, în care să îl convingă, eventual, că totul e bine și frumos la Metrorex, acum amenință cu pichetarea Ministerului.