Sinecurile de conducere de la Camera Deputaților s-au umflat pe lângă organigramă
Sinecurile de top din Camera Deputaților sunt ocupate la ora actuală doar pe criteriu politic, doar ca să toace banii publici, fără să se țină cont de prevederile legale.
La Camera Deputaților, doi este egal cu patru
Organigrama postată pe site-ul Camerei Deputaților prevede clar că instituția are un secretar general, postul fiind ocupat de omul PSD-Silvia Claudia Mihalcea și doi secretari generali adjuncți (vezi documentul în facsimil). Dar, surpriză! Tot de pe site-ul Camerei Deputaților aflăm că instituția condusă de Marcel Ciolacu are, atenție, patru secretari generali adjuncți, adică câte unul pentru fiecare partid parlamentar care a fost la putere după 2020.
Astfel, în loc de doi secretari generali adjuncți, acum sunt patru, deși organigrama prevede doar doi. PSD a impus-o pe Ioana Bran-Voinea, PNL pe George Ionuț Dumitrache, UDMR pe István Gaspar, iar USR pe Cătălin Mihalache. Însă, fiecare dintre cei patru secretari generali adjuncți are propriul său secretariat, adică alți bani pentru alte funcții.
Practic, dintre partidele parlamentare, doar AUR-ul nu are un secretar general adjunct la Camera Deputaților. Și astfel, fiecare dintre cei patru secretari generali adjuncți, care nu prea cam știu cu ce ocupă, încasează de vreo doi ani, lunar, între 12.200 și 15.113 de lei. Oare Curtea de Conturi a României are interesul să scaneze acest troc politic de la vârful Camerei Deputaților girat acum de liderul PSD Marcel Ciolacu?