Singura mănăstire din România în care accesul femeilor este interzis, chiar și de Paște
Se află în comuna Muereasca, la 25 de kilometri de Râmnicu Vâlcea şi este singura mănăstire din România în care accesul femeilor este interzis.
Accesul femeilor este interzis prin legământ, iar încălcarea sa atrage pedepsirea vinovatei. Tradiţiile Mănăstirii Frăsinei din România sunt similare celor de la Muntele Athos. “În această sfântă mănăstire, regulamentul Sfântului Calinic, unic în felul lui, de a nu se mânca niciodata carne în mănăstire, de a nu intra niciodată femei şi de a se face slujba la miezul nopţii până dimineaţa este păstrat cu stricteţe„, se arată pe creştinortodox.ro.
Pragul Mănăstirii Frăsinei a fost trecut de-a lungul timpului de pelerini din întreaga lume, inclusiv de budişti veniţi din China sau Japonia. Tot aici se fac exorcizări în mare taină şi doar ţinând post. Biserica Mănăstirii Frăsinei poartă hramul Adormirea Maicii Domnului, are întreg ansamblul de clădiri în formă de cetate şi este ctitoria Sfântului Calinic de la Cernica, episcopul Râmnicului, care a construit-o între anii 1860-1863. Femeile nu au voie aici nici de Paşte, dar le este permis accesul într-o capelă care se află în apropierea mănăstirii.
Supărarea a fost mare
Se spune că pe vremuri la Frăsinei era un schit la care se adunaseră câţiva călugari, în mijlocul munţilor, iar Sfântului Calinic i-a plăcut tare mult acest loc când a vizitat mănăstirile şi schiturile din districtul Vâlcea. Se mai spune că Sfântul Calinic nu şi-ar fi făcut publică intenţia şi că a plecat, iar apoi a revenit neanunţat, îngrozindu-se de ce a găsit, respectiv orgii cu mâncare, băutură şi femei.
Supărarea Sfântului Calinic a fost atât de mare încât de atunci a fost stabilit un legământ pe vecie: nici o femeie nu avea să mai treaca pragul acestui lăcaş. Cine îndrăznea să încalce această regulă avea să se îmbolnăvească sau să moară în chinuri groaznice.